…

Craciun Fericit dragilor!

Uite cum mai trece un an… Imi dau seama ca avem cu totii repere, fie comune, fie personale, dupa care ne ghidam atunci cand mai punem un punct si spunem ca o luam de la capat. Comune sunt sarbatorile in general : Craciunul, Revelionul.. Personale sunt zilele de nastere, aniversarile unei relatii…

Eu una, anul asta pun punct dupa punct…cu alte cuvinte, puncte de suspensie 🙂 Avem Craciunul, pe care il petrec cu prieteni dragi, pentru care tocmai am terminat de asezat masa – lucru care mi-a facut o deosebita placere. Urmeaza revelionul, de care ma voi bucura in compania catorva don’soare scumpe foc. Finalul apoteotic al punctelor mele de suspensie va fi in februarie, cu El, departe de nametii din Romania, intr-un loc unde ceiutul pe timp ploios ma bucura enorm.

Nu uitati, dupa orice punct, urmeaza un nou inceput. In cazul meu, deh…sunt adepta punctelor de suspensie, eu tind catre continuitate:)

Va pup si va doresc sa va indepliniti visele!

Lauda de sine…pute!

Daca esti genul de om sigur pe el, bravo tie..te asteapta numai lucruri bune. Daca ai incredere in fortele proprii, e perfect… Doar ca ar trebui sa-ti dai seama, undeva pe drum, ca e ok sa iti imparti sarcinile cu cineva, ca e ok sa te bazezi si pe altii. Nu exista om bun la toate…sau care sa le faca bine pe toate. Poti sa stii cate putin din fiecare domeniu, sau poti sa stii foarte multe intr-unul singur (dupa modelul american).

Gandeste-te putin… te consideri un om inteligent, da? De obicei iti formezi o astfel de parere prin comparatie cu altcineva. Ar trebui sa tii minte ce-ti zic acum: mai mult ca sigur exista cineva mai inteligent si decat tine. Esti mediocru. Intr-o oarecare masura, suntem cu totii. De asta ne temem cel mai tare (bine, poate doar eu) dar vorba aia…de ce te temi, de aia ai parte. Asadar, esti undeva la mijloc pe scara inteligentei… Te crezi estetic placut. Baga-ti mintile in cap! Ai dat drumul la televizor? Hollywood-ul e plin de oameni frumosi! Te crezi unic prin atitudinea sfidatoare la adresa unora, sau prin indiferenta afisata in fata altora. Nu asta te face unic. Sunt multi oameni nesimtiti pe lumea asta. Daca sustii ca asta e felul tau de a fi nu e neaparat ok. Nu e un argument valid. Un om cu o coloana vertebrala nu sta cu mainile incrucisate, nu asculta oamenii cum ii reproseaza cand greseste doar ca sa le raspunda „stii ce?asa sunt eu!”. Toata maiestria ta sta in a repara acolo unde ai de reparat. Recunoasterea greselilor e calitatea celor drepti. Tu o cunosti?

 Inceteaza in a mai spune tuturor ca esti destept si frumos, ca defectele sunt de fapt calitati si ca nimeni nu greseste mai frumos decat tine. Sunt aberatii. Destepti si frumosi sunt multi, defectele sunt defecte iar greselile trebuie recunoscute pentru a putea invata din ele. Oamenii care spun numai lucruri frumoase despre ei insisi sunt demni de mila. Orice interlocutor ar avea, poate trage cu usurinta concluzia ca aceste laudarosenii sunt semne de slabiciune, nu de tarie de caracter. Nici un om care spune despre el :”sunt un tip destept”/ „sunt foarte amuzant”/ „sunt bun la pat”/ „sunt adonis” nu imi va castiga respectul, ci mai degraba dispretul. Pana la urma e adevarata vorba aia…”lauda de sine…” nu ca „nu miroase-a bine”…pute, de-a dreptul !

Pentru ea…

 

Mi-era teama de momentul asta. Nu stiu cum sa incep, cum sa continui..sau cum sa inchei. Ce pot spune despre ea? Ca este omul fata de care am cea mai mare recunostinta?-ar fi sec. Ca nu admir pe nimeni mai mult decat pe ea?-cam scortos.

 O iubesc si nu pot sa concep viata fara ea. Mi-a fost mereu alaturi, mereu cea mai buna prietena, mereu cea care m-a tinut de mana cand mi-a fost greu si mereu cea care s-a bucurat, poate mai tare decat mine, la reusite.

Ce poti sa-i spui omului care te-a invatat tot ce stii? Ce poti sa-i spui omului care nu renunta la tine, nici macar atunci cand o faci tu? Ce ii poti spune celei care ti-a aratat toate comorile lumii si te-a invatat cum sa te joci cu ele? Ce ii poti spune singurei persoane care ar pune mereu binele tau mai presus de al ei? Ca iti amintesti zambetul ei cald dintr-o zi de vara, susotelile despre trecatori cand stateati la o terasa, felul in care te imbraca in rochitele cele mai frumoase, asortate la pantofiorii si bentitele aduse din Franta?

Te iubesc. E suficient? Pare mult prea putin. Te iubesc. Nu ti-o spun destul de des, de fapt…cred ca ti-o spun doar atunci cand ma intrebi. De ce? Nici eu nu stiu…Dar te iubesc. Te iubesc atat de mult incat nu imi pot imagina universul meu, fara tine. Numai tu te uiti asa la mine. Numai tu imi saruti fruntea si  imi dai parul dupa ureche cand ma tii in brate. Numai tu ma trezesti din somn cu lacaramioare si toporasi. Numai tu imi tai simetric feliutele de portocale atunci cand sunt bolnava. Numai tu imi citesti blogul mai des decat o fac eu. Numai tu imi cumperi bratari „talisman”. Numai cu tine pot sa barfesc pe oricine. Numai cu tine imi place sa mananc la 16:00. Numai cu tine fac schimb de parfumuri. Numai cu tine iau decizii importante. Numai cu tine langa mine pot. Nimeni nu ma strange la piept cum o faci tu. Nimeni nu ma iubeste cat ma iubesti tu. Numai tu…si numai pentru mine…esti capabila de gesturi altruiste, cu adevarat altruiste (atunci cand faci ceva pentru mine, o faci doar cu gandul la mine, sa imi fie mie bine). Numai tu, Miha.

…te iubesc.

 P.S.: ieri a fost ziua ta, asa ca „La Multi Ani!”

In love with an alien…

 

Stii povestile alea prafuite de dragoste? Cu mesajul scris catre un suflet pereche, ascuns intr-o sticla si lansat pe valurile marii? Sau cu biletelul romantic ascuns intr-o cutie cu amintiri, uitata intr-un apartament…si decoperita de noul chirias, care intamplator e jumatatea ei? Cum ar fi sa ai parte de asa ceva in 2008? Cum ar fi sa te indragostesti de un necunoscut?

Cum ar fi sa va scrieti pagini intregi? Si cum ar fi sa stie totul despre tine?…Ei, dar cum ar fi ca tu sa nu stii nimic despre el? Cum ar fi sa vorbiti luni de zile, despre totul si despre nimic? Cum ar fi sa ajunga sa te cunoasca, sa iti stie capriciile si mofturile? Cum ar fi sa stie ce iti place? Cum ar fi sa ai o multime de intrebari fara raspuns, dar chiar si asa…sa iti dai seama intr-o zi…intr-o zi seaca, fara evenimente majore..intr-o zi lenesa si goala…ca o curiozitate a devenit o pasiune? Cum ar fi sa te razgandesti in permanenta in privinta lui….dar sa ramana mereu o constanta: ceva te atrage la un strain.

Cum ar fi sa-i asculti vocea? Cum ar fi sa ii descoperi un hobby si sa i-l pastrezi secret de restul lumii? Cum ar fi sa aiba incredere in tine? Si cum ar fi sa te incite riscul pe care-l presupune acest joc? Cum ar fi sa mergi intr-o zi pe strada si sa fii oprita de catre cineva care te intreaba de un drum cautat de multa vreme? Ce i-ai raspunde? Ce i-ai raspunde daca ti-ai da seama ca este necunoscutul in cauza? Ai face ce i-ai promis? I-ai sari in brate? Ai inrosi? Ai zambi necontrolat?

Din moment ce stii ca o sete nebuna de a afla adevarul te tine in priza, nu-i asa ca ai vrea sa amani pe cat posibil momentul intalnirii? Si nu-i asa ca iti vine greu sa o recunosti? De fapt vrei sa aflii secretul, sa descoperi misterul…dar te bucuri de intrebarile puse pe parcurs. Mai ales de una: te poti indragosti de un necunoscut?

Poti indragi trasaturi pe care nu le-ai mangaiat? Poti simpatiza mimica pe care nu ai mai intalnit-o? Poti aprecia privirile galese pe care nu le-ai cunoscut pana acum? Cum te poti indragosti de cuvinte, de replici, de sunete, de un ras contagios sau de complimente pe care le lasi sub semnul intrebarii cand vine vorba de sinceritate?

Cum?

Pe cine iubesti?

Iubesti o persoana pentru CINE ESTE, sau pentru CEEA CE FACE?*  Cu alte cuvinte..il iubesti pentru omul pe care il vezi atunci cand il privesti in ochi, omul care te tine de mana pe strada si te strange din cand in cand parca amintindu-ti cat de mult insemni pentru el?..Sau il iubesti pentru felul in care iti face declaratii in public, pentru numarul cadourilor pe care ti le face ?

Nu ma intelege gresit..nu vreau sa sune ca si cum in primul caz ar fi vorba despre iubirea reala, iar in al doilea despre una de natura materiala. Nu. Lucrurile stau in felul urmator…Te iubeste, face sacrificii pentru tine, te vrea alaturi o viata…dar are, sa zicem, o criza nervoasa, un atac de panica…te loveste.Tu, ca  femeie in cazul acesta, daca il iubesti..ii stai alaturi, riscand sa o incasezi si cu alta ocazie, dar sperand sa fi fost un caz izolat…sau iti faci bagajele si fugi mancand pamantul (ceea ce as recomanda din suflet oricui)?

Dragostea adevarata, aia cu libelule in stomac (cum zicea un personaj simpatic), e o dragoste oferita…care nu pretinde nimic in schimb…o dragoste altruista. In cazul in care ai parte de asa ceva…nu ar fi firesc sa stai langa el, in ciuda faptelor sale, care pot fi de condamnat?…pentru ca il iubesti?

Eu ma pierd in subiectul asta…cred ca este pentru prima oara cand nu am o parere formata. Ba chiar incep sa ma gandesc daca dragostea asta altruista exista…sau e doar un mit…

*suna mai bine in engleza: do you love him for who he is or what he does?

Principii demodate si demontate…

 

Mi-am dat seama ca in viata exista un singur adevar. Nimic nu tine o vesnicie (aka ‘nothing is everlasting’).

Daca pornesc de la acest adevar…imi dau seama ca imi pica toate visele si toate sperantele. Toate au la baza dragostea, toate sunt sustinute de asta..si ma tem ca in momentele mele de luciditate cruda, cand imi dau seama de Adevar, cad in depresie …oarecum. E trist sa constati ca tot ce asteptai de cand erai micuta, toate povestile imaginate, toate scenariile scrise si schimbate o data cu trecerea de la o iubire la alta, sau de la o dezamagire la alta…sunt.. doar atat: povesti. E ingrozitor momentul in care iti dai seama ca nici macar un sentiment atat de frumos precum dragostea, cu toti fluturasii ei, cu toate mangaierile si atingerile dintre cei doi, cu toate secretele impartasite, cu toate saruturile pe furis, cu toate imbratisarile in public, cu toate florile primite doar pentru ca e miercuri, cu toate complexele spulberate de increderea deplina pe care o ai in celalalt, toate..absolut toate..pot muri in orice clipa. Cauza mortii? Buna intrebare.

Iubirea moare pentru ca unul se indragosteste de altcineva. Poate sa fie un om de exceptie si sa-ti marturiseasca lucrul asta, oricat de dureros…dar sinceritatea lui o vei aprecia mai tarziu, cand iti vei da seama ca nu ai ce-i reprosa, nu ai cum sa te lasi deranjata de decizile inimii lui. Poate sa fie un om de nimic si sa te lase fara explicatii. Poate chiar sa se coboare si mai jos de atat..da,da…poate sa isi imparta inima cu o alta persoana, iar tie sa nu-ti spuna nimic, desi reuseste cumva sa te priveasca in ochi si sa-ti ceara telecomanda.

Iubirea moare o data cu increderea. Odata ce ierti greseala celuilalt, ramai cu intrebari la care raspunsurile lui nu ti se vor parea nicicand satisfacatoare. Daca ar fi sa iert un barbat care m-a inselat, nu as mai putea avea incredere in el…nu pe deplin. Acesta cred ca e motivul pentru care, imi dau seama acum, nu as putea ierta o greseala de acest gen. Sa imi spui ca ma iubesti, dar sa cedezi in fata unei tentatii…asta te face un ipocrit. Iar mie imi  spune clar ca nu, nu ma iubesti.

Desi traim intr-o lume in care dragostea e trecuta cu vederea de multi, timpul ne preseaza, vrem independenta financiara si apoi o familie…desi suntem in mod constant pe fuga, iar de privit in jurul nostru abia daca ne mai facem timp, eu sunt mai demodata…eu cred in Dragoste. Cred si in Adevarul enuntat la inceput. Cum de pot sa cred in doua lucruri care se bat cap in cap? Ma mint putin, sper putin mai mult.. Ma mint, in sensul ca, atunci cand iubesc prefer sa ignor acest adevar..cu toate ca l-am scris si pus in rama (nu, nu glumesc). Si sper, in sensul ca, visez la o exceptie care sa confirme regula. Visez ca exceptia sa fie cazul meu, visez ca pentru mine sa nu existe o „cauza a mortii”..pentru ca nu vreau sa moara.

Asta sunt eu!

 

De Halloween, spiritele se infierbanta. Incantatile aduc la suprafata monstri. Voi toti va puneti masti, va ascundeti si sperati sa nu fiti gasiti. Eu ma dezvalui. In noaptea asta ma demasc. In noaptea asta ai ocazia sa ma vezi asa cum nu ma vezi decat o noapte pe an… Fii pregatit..si vei descoperi o femeie senzuala, fina, la atingerea careia vei tremura…la soapta careia vei simti fiori…la visul careia te vei trezi in valuri de sudoare. E o femeie seducatoare, o femeie care te hipnotizeaza dintr-o privire…Flacarile nu o ard, apele nu o ineaca, vantul nu o sufla si zapezile nu o ingheata…e o fiinta magica, te obsedeaza si te poseda. Te are. Pe veci, te are. Ii esti subjugat si iti place.

Are buzele rosii ca pacatul, cand si le musca de placere…roz ca o virgina, cand asteapta un prim sarut. Are ochii negri, iar atunci cand ii privesti, incremenesti. De teama, atunci cand se incrunta…de placere, atunci cand ii citesti dorinta nestavilita in ei…de dor, atunci cand i se umezesc..incremenesti. Atingerea ii este moale si usoara…te gadila si ai vrea sa ii poti spune sa se opreasca…dar ce farmec ar  mai fi? In ea gasesti un chin dulce pe care il adori..o tortura masochista si adorabila, cruda si sensibila.. Ea e rece si cald, bun si rau, josul iadului si inaltul raiului, minunat si cumplit, incantator si oribil, alb si negru…o vesnica contradictie fermecatoare. Daca vrei sa o atingi, o faci pe riscul tau…pielea ii arde, sangele ii fierbe..parul ei te invaluie si te imbratiseaza, atunci cand te vrea…sau te sufoca, atunci cand te izgoneste. Sarutul ii e moale, dis-de-dimineata..rece, la pranz…plin si mult, la apus….alunecos, cald, apasat si dureros in toiul noptii. E un amalgam de nenorociri si bucurii, un superb amestec de cosmaruri si vise roz….

Femeia asta…femeia asta sunt eu. In noaptea asta iti dau voie sa ma vezi cu adevarat. In noaptea spiritelor, iti arat cine este Diana cu adevarat. De acum incolo, vreau sa percepi acest nume..Diana…cu totul altfel. Vreau sa intelegi ca, desi crezi ca ma cunosti, habar nu ai cine sunt cu adevarat. Desi ma privesti, nu ma vezi. Desi ma asculti, nu ma auzi. Asta sunt eu. Diana.

De ce sex?

 

Imi aduc aminte ca intr-o dimineata, ascultam Radio Guerrilla, iar Dobro si Craio ziceau ceva de niste statistici…Singura care mi s-a parut cu adevarat socanta, sau worth remembering, spunea ca pe internet au loc mult mai multe cautari pentru „sex” decat pentru „love”.-te pune pe ganduri, asa putin.

Adica de ce? De ce e lumea curioasa mai degraba de sex decat de iubire?

1) Aceste statistici merg mana in mana cu cele care arata ca barbatii navigheaza pe internet mai des decat femeile. Ar fi un raspuns bun: cautarile sunt efectuate de barbati. Barbatii stim bine ca prefera sexul in favoarea iubirii. Don’t ask me why.

2) Cred ca e mai comod, mai la indemana. Sexul e in materie de viata personala, ceea ce fast-foodul este in domeniul gastronomic: rapiditate, accesibilitate, here&now. Iubirea e mai ampla, mai complicata…iubirea e un fel de mancare servit cald, cu un pahar de vin eventual, presarat cu nelipsitele condimente.

3) Cred ca sunt foarte multi oameni singuri pe lumea asta. Si cred ca toti acesti oameni, singuri si tristi, cauta consolarea pe termen scurt, o cauta in experiente sexuale care mai de care mai ciudate, cat mai dese, ca sa simta ceva. Orice. Singuratatea cred ca le-a amortit sentimentele, iar ei cauta sa le anime. Majoritatea stiu ca gresesc abordarea, dar se complac, crezand ca nu mai au scapare, fiind convinsi ca asta le e destinul…o amorteala vesnica. Ei sunt cei care cauta „sex”, pentru ca s-au resemnat de la cautarile pentru „love”.