unnamedCandva, mai exact acum 10 ani, mi-am scris o scrisoare. Voiam sa o citesc astazi:  https://notalent369.wordpress.com/2007/09/14/scrisoare-din-trecut/

Imi doream ca la implinirea a 30 ani sa fiu in sudul Frantei, sa am doi copii si un sot alaturi de care sa ma trezesc, sa fiu inconjurata de prieteni si sa ne bucuram unii de altii intr-o zi cu soare.

Astazi, 15 iunie 2017, sunt la birou. Nu, nu e un lucru rau. E minunat chiar. M-am trezit cu fetita noastra mare, Eva, langa mine in pat – doarme in patul ei insa pentru 10 minute in plus de somn, o mai ademenesc sa stea langa mine putin. Asa ca am deschis ochii cand a sunat alarma si am vazut buzele ei carnoase, ochisorii cu gene lungi si manutele grasune impreunate sub obraji rotunzi. Am plans putin, gandindu-ma ca asta e prima imagine pe care o vad la 30 ani. Apoi am vazut-o pe Mia, fetita noastra mica, ce dormea incolacita in patutul ei – la fel de grasuna si pufoasa precum sora ei. Am doi pui de om si desi nu e usor, e ceva magic in a creste copii. E incredibil cum de fapt cresti si tu, ca om, cum inveti lucruri despre tine in timp ce le inveti pe ele. Amazing shit, I tell ya.

Apoi am pus ochii pe telefon unde am primit vestea asteptata: prietena mea draga a nascut in dimineata asta o minune a ei, Astrid. Cand  va zic ca traim intr-o lume minunata, la asta ma refer… la puiutii astia mici care o infrumuseteaza.

Primul ce mi-a urat la multi ani a fost el. Sarcasticul meu vesnic, ce trebuie  sa soseasca de peste mari si tari. If soulmates exist, I found mine.

„Vezi? Ti-am spus ca o sa fie bine…Esti fericita,nu?” – am scris asta. Nu stiu de ce, dar am facut-o, am scris-o acum 10 ani de zile. Asta e vorba lui, asa imi spune mereu cand suntem intr-o cumpana. „O sa fie bine”. Si este.

Este exact dragostea pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, am parte astazi de tot ce mi-am dorit mie insami acum 10 ani. Sigur, nu sunt in Franta, dar vom merge in curand. Da, el nu e langa mine astazi, dar o sa fie in cateva saptamani. In acelasi timp, am parinti sanatosi, bunicii sunt toti 4 cu noi, bunica de 80 ani se joaca cu stranepoatele si o intineresc pret de cateva clipe in fiecare zi si face cot-la-cot cu mine bezele pentru tortul meu.

Am vazut-o pe bunica in dimineata asta lacrimand. Isi aducea aminte cum acum 30 ani, intr-un ARO pe drum spre Tg-Jiu, de la gropi si strazi prost asfaltate, am venit pe lume mai devreme. Tata isi aduce aminte cum a dat spaga doctorului un cartus de Kent si o sticla de whiskey ca sa o mute pe mama singura intr-o rezerva.

Am tot. Nu stiu de ce imi mai doresc inca ceva, poate e firea umana – always wanting more… insa mi-as dori sa ne mutam in sudul Frantei permanent, sa am o gradina de legume si fructe, fetele sa mearga acolo la scoala, eu sa am un business nascut din pasiune, iar Sarcasticul nostru sa ne gaseasca mereu prin gradina, jucandu-ne cu un caine sau o pisica. Mi-as dori sa vina parintii si prietenii in concedii la noi, sa avem o masa mare de lemn in curte unde sa mancam si sa povestim la pahare de vin rosu, pana seara, tarziu la lumina lumanarilor… poate ca o sa raman doar cu dorinta, sau poate la 40 ani o sa ajung sa am parte si de asta. Insa pana atunci stiu ca deja am tot ce e cu adevarat important. Sanatatea familiei si veselia copiilor este tot ce ne trebuie.

Va iubesc pe toti cei care astazi v-ati gandit la mine si v-ati rupt cateva minute sa ma sunati sau sa imi scrieti un mesaj.

Multumesc,

Diana.