Vis indeplinit

Candva, mai exact acum 10 ani, mi-am scris o scrisoare. Voiam sa o citesc astazi:  https://notalent369.wordpress.com/2007/09/14/scrisoare-din-trecut/

Imi doream ca la implinirea a 30 ani sa fiu in sudul Frantei, sa am doi copii si un sot alaturi de care sa ma trezesc, sa fiu inconjurata de prieteni si sa ne bucuram unii de altii intr-o zi cu soare.

Astazi, 15 iunie 2017, sunt la birou. Nu, nu e un lucru rau. E minunat chiar. M-am trezit cu fetita noastra mare, Eva, langa mine in pat – doarme in patul ei insa pentru 10 minute in plus de somn, o mai ademenesc sa stea langa mine putin. Asa ca am deschis ochii cand a sunat alarma si am vazut buzele ei carnoase, ochisorii cu gene lungi si manutele grasune impreunate sub obraji rotunzi. Am plans putin, gandindu-ma ca asta e prima imagine pe care o vad la 30 ani. Apoi am vazut-o pe Mia, fetita noastra mica, ce dormea incolacita in patutul ei – la fel de grasuna si pufoasa precum sora ei. Am doi pui de om si desi nu e usor, e ceva magic in a creste copii. E incredibil cum de fapt cresti si tu, ca om, cum inveti lucruri despre tine in timp ce le inveti pe ele. Amazing shit, I tell ya.

Apoi am pus ochii pe telefon unde am primit vestea asteptata: prietena mea draga a nascut in dimineata asta o minune a ei, Astrid. Cand  va zic ca traim intr-o lume minunata, la asta ma refer… la puiutii astia mici care o infrumuseteaza.

Primul ce mi-a urat la multi ani a fost el. Sarcasticul meu vesnic, ce trebuie  sa soseasca de peste mari si tari. If soulmates exist, I found mine.

„Vezi? Ti-am spus ca o sa fie bine…Esti fericita,nu?” – am scris asta. Nu stiu de ce, dar am facut-o, am scris-o acum 10 ani de zile. Asta e vorba lui, asa imi spune mereu cand suntem intr-o cumpana. „O sa fie bine”. Si este.

Este exact dragostea pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, am parte astazi de tot ce mi-am dorit mie insami acum 10 ani. Sigur, nu sunt in Franta, dar vom merge in curand. Da, el nu e langa mine astazi, dar o sa fie in cateva saptamani. In acelasi timp, am parinti sanatosi, bunicii sunt toti 4 cu noi, bunica de 80 ani se joaca cu stranepoatele si o intineresc pret de cateva clipe in fiecare zi si face cot-la-cot cu mine bezele pentru tortul meu.

Am vazut-o pe bunica in dimineata asta lacrimand. Isi aducea aminte cum acum 30 ani, intr-un ARO pe drum spre Tg-Jiu, de la gropi si strazi prost asfaltate, am venit pe lume mai devreme. Tata isi aduce aminte cum a dat spaga doctorului un cartus de Kent si o sticla de whiskey ca sa o mute pe mama singura intr-o rezerva.

Am tot. Nu stiu de ce imi mai doresc inca ceva, poate e firea umana – always wanting more… insa mi-as dori sa ne mutam in sudul Frantei permanent, sa am o gradina de legume si fructe, fetele sa mearga acolo la scoala, eu sa am un business nascut din pasiune, iar Sarcasticul nostru sa ne gaseasca mereu prin gradina, jucandu-ne cu un caine sau o pisica. Mi-as dori sa vina parintii si prietenii in concedii la noi, sa avem o masa mare de lemn in curte unde sa mancam si sa povestim la pahare de vin rosu, pana seara, tarziu la lumina lumanarilor… poate ca o sa raman doar cu dorinta, sau poate la 40 ani o sa ajung sa am parte si de asta. Insa pana atunci stiu ca deja am tot ce e cu adevarat important. Sanatatea familiei si veselia copiilor este tot ce ne trebuie.

Va iubesc pe toti cei care astazi v-ati gandit la mine si v-ati rupt cateva minute sa ma sunati sau sa imi scrieti un mesaj.

Multumesc,

Diana.

Punct si de la capat.

 

Caci asa functioneaza lucrurile, asa merge viata inainte. Cu punct si de la capat.

A aparut Eva in viata noastra si totul s-a schimbat. SarcasticDog si Notalent369 lived happily ever after with their little bundle of joy/trouble maker. Oh, but wait! What’s that I hear?!

Dap, a venit si Mia pe lume. La 2 ani si 1 luna diferenta, Mia Papadia ne-a fericit si implinit de parca asta a fost planul maret dintotdeauna.

Despre mine:

• Timpul nu imi mai apartine
• Tot ce fac este cu si pentru ele
• I still save a little time for the kinky stuff, ‘cause what would I be without the kinkyness, right?!
• Am invatat sa gatesc si chiar imi place sa prajituresc – wtf?! cine ar fi zis?
• De la dezordonata nr 1, am ajuns neat freak
• Nu mai am nici timp si nici rabdare sa citesc. Lecturez carti de parenting pe diagonala, o pagina pe saptamana.
• Desi fetele dorm destul de bine, somnul imi lipseste cu desavarsire! imi este teribil de dor sa pot dormi fara intrerupere pana la 12:00, 13:00. (nu se depaseste ora 08:00 niciodata, de obicei incepem ziua la 06:30)
• Am invatat ca se intampla sa mai cada copilul si in cap, din pat. E ok, trece daca pupa mama.
• Incerc sa ma autoeduc vis-a-vis de cresterea lor, every-fucking-day-of-my-life! E greu sa nu iti pierzi rabdarea, e greu cand lucrezi si esti obosit, e nasol cand iti faci mustrari de constiinta pentru orice rahat cand stii ca duce la formarea unui om. Parenting is definitely the hardest task of ones life.

Despre ele:

• Eva este firecracker iar Mia slow-mow.
• Ying&Yang
• Cafteala si dragoste
• Rasu’/Plansu’
• Puiutii mei pe care ii pot tine simultan in brate (16 kg+10 kg) – ceea ce niciun antrenor personal nu cred ca a reusit sa ma faca sa ridic!
• Mucii sunt parte din viata lor si implicit a mea. Ziua in care nu voi mai auzi acest cuvant, va fi o zi binecuvantata!
• Cele mai destepte, frumoase si cuminti…ma rog:))

Despre el:

• My rock – forever!
• Singurul pe care l-am suportat in depresia post-natala a primei nasteri, singurul care m-a inteles si care a reusit sa ma suporte.
• My dream come true, my partner, my kinky half
• Zic sa spun un raspicat M.U.L.T.U.M.E.S.C. domnului ce schimba scutece, face lapte praf, face baite si spala la fund copiii, ce le scoate in parc si le face de mancare si ma trage de maneca atunci cand imi pierd rabdarea si incep sa clocotesc pentru ca cineva nu vrea sa manance cu lingurita verde sau nu ii place grisul mov – de la dulceata de afine). Deci, multumesc 🙂
• Il iubesc forever, I swear.

 

So yeah…that’s the way the cookie crumbles!

 

 

Cerc inchis

Intentionez de cel putin doi ani sa scriu un post care sa incheie cumva povestea Life in Loops. Initial trebuia sa fie un post despre cum nu am timp sa mai scriu, apoi devenise unul despre cum o schimbare de job mi-a readus cheful de viata, de frumos si de zambete calde… Insa toate astea palesc in comparatie cu noua tema a acestui articol. Am asteptat suficient sa il scriu si acum imi este clar ce asteptam.

Incepusem blogul in facultate, cand descopeream lucruri si oameni noi, cand incepeam sa ma descopar pe mine si propriile pasiuni. In acelasi timp invatam sa ma maturizez and i was doing it the hard way!

Mi-am expus toate gandurile si trairile din perioada aia in articolele acestui blog. Am prins putin curaj si mi-am lasat si imaginatia sa colinde aiurea in unele postari. Mi-a prins tare bine, a fost o experienta cu adevarat terapeutica:)

Recunosc, imi este usor jena sa recitesc unele povesti insa fac parte din mine si mi le asum.

Am expus aici, for all to see, inceputurile unei frumoase prietenii intre mine si Sarco aka Sarcastic Dog. Dintr-un necunoscut sarcastic si acid, individul asta mi-a devenit apropiat. Fara sa ne fi vazut vreodata, am inceput o prietenie online. Mai intai a fost blogul. Apoi, a venit Yahoo Messenger. Aici am reusit sa ne conversam si in varianta audio. Cred ca asta mi-a pus capac!… Cand i-am auzit vocea si l-am auzit razand pentru prima oara!

Am continuat un an de zile sa ne vorbim fara sa ne vedem. Un an in care am primit sfaturile unui barbat despre cum sa ma imbrac la intalnirea cu tipul cu nas carn, in care am ras despre cum a fost la film cu zgarcitul care mi-a spus „ma duc sa imi iau popcorn, tu vrei ceva?”.

S-a facut anul si a venit momentul sa facem cunostinta. Ne placeam reciproc inca dinainte de acest pas asa ca totul a continuat in mod firesc pentru noi. Notalent369 si Sarco au devenit un cuplu. Relatia noastra era plina de nou, frumos, inedit, riscant, palpitant si nu in ultimul rand de o dragoste nebunaaaaa! Parca prea frumos sa fie adevarat. Timpul trecea si noi ne iubeam tot mai tare. Relatia noastra a devenit din ce in ce mai solida si parca ne indreptam spre happily ever after.

Au trecut 5 ani pe langa noi, nici nu stiu cum! Parca ieri am baut primul pahar de whiskey impreuna:) 5 ani incredibili, 5 ani de cand te iubesc Dude!

Ei bine da, iarna trecuta a venit si momentul sa spunem „DA” unul in fata altuia. Am spus DA pentru o viata impreuna, pentru o viata in care sa ne iubim.

Din 2 august 2013 avem o dragoste si mai mare langa noi. Minunea noastra se numeste Eva si a venit pe lume la 11:15 cu 3,140kg intr-o zi de vineri. Varianta in miniatura a taticului, Eva e printesa noastra talentata si sarcastica:)

Cred ca Eva ne inchide cumva cercul povestii care a inceput pe acest blog…de acum incolo ne vom invarti in cerc, in jurul ei 🙂

Life in loops va ramane in nebuloasa web-ului pentru ca peste ani si ani, Eva sa poata rasfoi si zambi la glumele dintre mami si tati!

Va multumesc celor care ati citit candva Life in loops!

Un 1 aprilie- NOT Funny!!!

Ei bine da, am fost o victima a hotilor bucuresteni. Ieri, adica pe 1 aprilie, si nu-nu a fost o gluma, am poposit intr-o cafenea pe care o frecventez zilnic, in Centrul Vechi. Cafenea frumoasa, oameni alesi, chelnari simpatici, ce sa mai…o placere sa tii intalniri de serviciu acolo. Ca de obicei, eu si colega mea draga ne-am lasat laptop-urile si gentile pe masa „noastra” in timp ce ne-am mutat la o alta, pentru a purta o discutie cu cineva. Ne-am intors la locurile noastre dupa vreo ora jumate, doua, iar eu infometata voiam sa vad cati bani schimbati am, pentru a-mi comanda ceva bun. Surpriza! O geanta urata o inlocuia pe a mea. Geanta mea si geaca erau disparute. Bani, carduri, buletin, chei, o carte, o agenda si un mp3player…GONE!

Am blocat cardurile, iar cu laptopul in brate si telefoanele in buzunare am cautat un taxi pe care urma sa-l platesc cu bani imprumutati, obviously! Si daaa, tocmai ieri a fost Bucurestiul cu curu’n sus din cauza grevei RATB-istilor. Si daaa, am platit dublu taxiul fata de o zi obisnuita. Si daaa, am schimbat butucul de la yala.

Azi am mers la Monitorul Oficial, unde am aflat ca buletinul nu se declara la ei, ci la sectia de politie de care apartin. Sa va explic ceva: POLITIA Capitalei e de rahat! Nu am avut cum sa aflu pe net de ce sectie apartin. Am zis sa sun la o sectie oarecare, ca sigur ma ajuta vreun ofiter dragut. Primul nr la care am sunat mi-a dat ton de fax! Al doilea…pff..a raspuns un obosit care imi spunea sa astept pe fir, ptr ca nu are harta in fata – WTF?!?!?! In cele din urma mi-a spus, dar adevarul e ca nici acum nu stiu daca mi-a spus ce trebuia. Am luat un taxi pana la sectia 18 unde un nene mi-a spus ca trebuie mai intai sa declar furtul la o sectie din sectorul in care a avut loc nefericitul eveniment. Deci m-am dus la Unirii. Acolo m-am amuzat cu niste ofiteri de politie (sau sergenti, nu le stiu titulatura) care radeau unii de altii. A fost relaxant. Apoi un tip simpatic m-a luat deoparte sa formulam declaratiile.

Dupa cum ma asteptam, au avut loc o serie de furturi in zona Universitatii, deci considerati-va preveniti.

The outcome? Miercuri imi iau dovada de la cei de la Unirii, apoi ma duc la o sectie care sper sa fie cea buna pentru a-mi reface buletinul. Intre timp, sper sa dea o masina peste nenorocita (pentru ca imi imaginez ca doar o femeie ar putea iesi cu o geanta si geaca pe umar, fara sa bata la ochi) si sa o imprastie pe 15 strazi! 🙂

Sarbatori fericite everyone!

Jurnal de calatorie: Londra

Hitchcock

Mi s-a parut ciudat sa aterizez intr-un loc in care inteleg si vorbesc limba. Mi s-a parut si mai ciudat sa vad in sfarsit, locurile despre care am invatat din clasa a 5a : Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Big Ben, etc. Dar toate astea s-au intamplat. Si ce bine ca s-au intamplat.

Facts on London :

– Orasul e incredibil de curat. I’m sorry to admit it, dar mai curat decat Parisul.

– E un adevarat cocktail de nationalitati : francezi, americani, spanioli, italieni, romani, pakistanezi, indieni, turci, nemti, tot ce vrei ce nu vrei…

– Mancarea la restaurantul italian si la cel marocan a fost dementiala!

– Veveritele din Hyde Park sunt la fel de multe si de prietenoase precum cainii comunitari in Bucuresti

– Englezii mi-au lasat impresia unui popor plin de bani, mereu in restaurante si la shopping.

– Englezoaicele cred ca au inventat expresia  „sufera baba la frumuseste!” – pe 3 grade celsius, ploaie si vant, umblau in fustite, maieute si balerini…Am ochit una chiar in pantaloni scurti.

– Englezii (barbatii) umbla cate doi mai peste tot pe unde merg. Usor gay.

– Receptionerul hotelului la care am stat este de origine turca, din Germania, locuieste in Londra si vrea sa vina in Romania in vacanta. Ah da, o sa-si scoata propria linie de palarii  haute-couture 🙂

– Targul Portobello din Londra este tot ce mi-am putut dori de la viata…o strada de nu stiu cati km, plina de oameni colorati si veseli, de vanzatori ambulanti, de genti prada second-hand, dantelute si cescute de ceai din 1800 toamna…

– Daca ai ideea creata sa-ti sarbatoresti aniversarea intr-un restaurant indian din Londra, go ahead! O sa simti o explozie de culori pe papilele gustative!

Un oras ca Londra e de revazut, in mod clar!

P.S.

In avion cu noi, la intoarcere…ghici cine! Costi Ionita si Celia…ah, si inca una. Fetele erau in fustite mini, sa li se vada bronzul, ca deh, cand vii din tarile calde (cine stie de unde), trebuie sa-l afisezi 🙂

…

Craciun Fericit dragilor!

Uite cum mai trece un an… Imi dau seama ca avem cu totii repere, fie comune, fie personale, dupa care ne ghidam atunci cand mai punem un punct si spunem ca o luam de la capat. Comune sunt sarbatorile in general : Craciunul, Revelionul.. Personale sunt zilele de nastere, aniversarile unei relatii…

Eu una, anul asta pun punct dupa punct…cu alte cuvinte, puncte de suspensie 🙂 Avem Craciunul, pe care il petrec cu prieteni dragi, pentru care tocmai am terminat de asezat masa – lucru care mi-a facut o deosebita placere. Urmeaza revelionul, de care ma voi bucura in compania catorva don’soare scumpe foc. Finalul apoteotic al punctelor mele de suspensie va fi in februarie, cu El, departe de nametii din Romania, intr-un loc unde ceiutul pe timp ploios ma bucura enorm.

Nu uitati, dupa orice punct, urmeaza un nou inceput. In cazul meu, deh…sunt adepta punctelor de suspensie, eu tind catre continuitate:)

Va pup si va doresc sa va indepliniti visele!

Din ciclul „Imi doresc…”

I’d like to work in fashion ‘cause:

– Sunt capabila sa-ti recunosc o pereche de Jimmy Choo, Chanel, sau Louboutin dintr-o mie de perechi de pantofi

– Iti recunosc instantaneu umerii impunatori Balmain

– Mi-a venit sa plang atunci cand am auzit de noua colectie H&M avandu-l colaborator pe Jimmy Choo, pentru ca imi era imposibil sa dau iama printr-un magazin H&M

– O iubesc pe Stella McCartney pentru tinutele simple pe care le nascoceste

– Ador lenjeria Flibustine pentru ca dantela e febletea mea

– Azzedine Alaia sunt orgasm pentru picioarele oricarei femei

Chestia e ca, desi am un ochi format pentru tot ce tine de fashion (din pasiune), desi „Coco avant Chanel” este in top 5 filme preferate, cel mai mult apreciez o persoana care stie sa isi poarte hainele, indiferent de eticheta. Ma doare retina de fiecare data cand vad femei cu pretul lipit de talpa pantofilor, ma mananca pielea atunci cand vad „Armani Exchange” scris pe pieptul unui tanar si am devenit alergica la vederea buricului gol. Ma bucura enorm sa vad persoane care stiu ca vintage nu inseamna second hand, care se incumeta sa asorteze buline cu dungi (desi eu una, nu as putea niciodata), si domnisoare care stiu sa fie feminine, chit ca tocurile pe care le poarta sunt imposibile pe trotuarele bucurestene.

I’d like to work in social media ‘ cause:

– Sunt obisnuita cu blogurile de o vesnicie..sau cel putin asa am senzatia

– Hi5, deviantart, flickr, myspace, facebook, twitter, blogspot, wordpress – i know them all so well!

– o vreme, am avut porecla „netul e viata mea”

– Sunt mai mult decat familiarizata cu ceea ce presupune social media

– I’m very „social” si e exact „my cup of tea”

– Da-mi conexiune la internet, o cafea cu lapte si un teanc de reviste, and you just made my day!

Retard mode- engaged!

Stiu ca poporul roman este unul mai special, si da, stiu ca am preluat de la americani mania asta tampita pentru presa de scandal. Faptul ca imi dau seama de problema nu ma face sa trec mai usor peste dezgustul pe care-l am pentru trusturile de presa care ne servesc pe tava in fiecare dimineata, pranz si seara, prajituri cu Zavoranca, tocanita cu  Elodia sau friptura la cuptor cu garnitura de Elena Basescu.

Ma intreb daca sunt multi ca mine out there, pentru ca stiu oameni care au renuntat cu totul la televizor. Asa ceva nu pot sa fac pentru ca sunt obsedata de filme si seriale, deci iese din discutie. Problema deci, va exista mereu. Sa inteleg ca ma va durea mereu degetul cu care zappez canalele TV?

As vrea sa fac o comparatie, un fel de „cum de ei pot, iar noi nu”.. doar ca stiu ce veti spune: „francezii urasc americanii”. Ca sa fiu coerenta, vreau sa pun in paralel doua emisiuni : „Pariu ca stiu!” si  „Question pour un champion”. Cea din urma ruleaza de ani de zile la francezi, stiu asta pentru ca bunicul meu o urmareste de o vesnicie. Prima insa, cea de la noi, este un monument de prostie, de teatru ieftin si de …as spune misoginism extrem, insa adevarul este ca sunt multe femei care urmaresc emisiunea si se amuza copios. Nu inteleg cum se face ca oamenii care urmaresc acest gunoi de emisiune se simt totusi inteligenti, lasandu-se amuzati de niste fete care fac pe proastele, pentru cateva sute de euro.

Cum se face ca la romani nu prind emisiunile de cunostinta generala, ci emisiunile cu prosti si pentru prosti? Noi de ce nu putem sa fim stimulati intelectual? De ce preferam sa aratam cu degetul si sa radem, in loc sa ne gadilam putin neuroni, sa ii dezmortim?