Credeam ca pustii de azi nu mai stiu sa se joace „afara”, sa foloseasca frunzele pe post de bancnote si sa faca mancare din pamant ud, sa caute melci si sa le cante, sa se uite unde zboara gargaritele ca sa stie unde o sa se marite, sa joace sotronul sau elasticul, sa colectioneze surprizele de la guma Turbo sau napolitanele Koukou-Roukou, sa faca baloane din sapun si sa se intoarca seara, pe intuneric in casa, cu genunchii juliti, cu mainile murdare de praf si cu hainele transpirate.

M-am inselat. Poate doar partial, ce-i drept, pentru ca Internetul a inlocuit multe din toate activitatile astea. Insa vara asta am avut bucuria sa stau pe fereastra si sa zambesc tamp urmarind cu privirea copii care s-au ascuns printre flori si pomi, jucand „De-a v-ati ascunselea” si asezandu-se pe un prosop la soare unde si-au intins jucarii, mingi si tot felul de traznai. Recunosc, erau si cu telefoanele mobile la ei, ascultau muzica, insa trebuie avut in vedere faptul ca suntem totusi in 2009.

Asadar, sunt fericita. Sunt fericita sa vad copii care sunt copii, nu adolescenti la varsta de 10 ani.

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday’s
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with a passion put to use
In my old griefs, and with my childhood’s faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints, – I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life! – and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Elizabeth Barrett Browning

Vineri seara-plecarea. Autostrada cu vesnicul CD. 4 fete vesele si guralive.”Coboara din masina, Diana!”  Cazare decenta. Party animals pana dimineata. Guillome. Cuba-Libre, tequilla si beri. Dans, dans si iar dans. Dansul care s-a continuat si in vis. Vezici slabe all around. Bancul cu „Hapsanul”  Plaja all day long si consum serios de lichide. Viermisori in mare si ciupituri multiple. Cantarea cu „Nebun de alb”. Cainele care latra „HUBBA HUBBA”. O splendoare de femeie. Barfele unora despre fosti si visele altora despre actuali. „Traieste dar se simte rau!” Pit stop in Cta si o masa copioasa. Slurp. Drumul de 9 ore spre Bucuresti : 5 fete, muzica, pitstopuri la benzinarii, „hausarii”, oboseala si nervi, dar cu cel mai dulce final –>somn.

Am gasit undeva in strafundurile internetului aceasta secventa dintr-un film, care sincera sa fiu nu stiu cum de mi-a scapat (e din 2007), dar maine seara am senzatia ca o sa-l vad. Pare a fi exact genul de film care sa ma gadile, scris bine, scris cu suflet… Mi-a placut replica ei, in timp ce nara discutia :

You love his sneezes more than anyone else’s kisses…

 

Si iata ca am reusit sa merg cu el la mare. Toata tara era umbrita de nori si scaldata in ploi (de la el am inceput sa vorbesc in rime), iar la mare era canicula.

Vreme superba, soare, briza, sezlonguri, prieteni, cafeluta din fiecare dimineata in curte sub gutui, faimosul Jay-Jay si fantastica Leila, o minunatie de copil (Briana), nisipul fierbinte (si nu, nu este un cliseu!), frappe-ul al carui nume cineva il uita in fiecare zi, mult Cuba-Libre, Cucaracha pe-nserat, lacrimile varsate zilnic pentru Jackson-omul-candva-negru, „Necuvintele” lui Nichita insotite de cel mai frumos,romantic si original P.S. din lume, prajitul la soare de dimineata pana seara, pauza de la terase pentru o seara cu Rocknrolla al lui Guy Ritchie, familionul adunat in jurul mesei la fistic si Jack (mai mult pentru unii decat pentru altii), Dr Pepper ici si colo, Vio harnicuta, vesnic amabila si zambareata, ziua cu fructe incheiata pentru cineva cu un mesaj primit in cel mai neobisnuit loc cu putinta, gandacei ce miroseau a menta, multa iubire, si mai multa iubire si declaratii de tot mai multa iubire…fericire din belsug – ce poti cere mai mult de la 9 zile frumoase petrecute in doi ?

P.S.

Soon dude…in ritmul asta, sooner than you might think…

„Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi

si ti-as saruta talpa piciorului

nu-i asa c-ai schiopata putin, dupa aceea,

de teama sa nu-mi strivesti sarutul?…”

Nu mai stiu nimic. Este un haos total in mintea mea in secunda asta. Sunt complet imprastiata si ma simt ca intr-un magazin in care imi fuge privirea catre toate culorile si modelele de haine.

Imi zboara in minte toate lucrurile cu putinta : bani, licenta, masterat, drumul de poimaine catre mare cu el – el pe care in sfarsit o sa-l vad-  si bagajul pe care l-am facut incredibil de calma…parca prea calma…atat de calma incat ma tem ca atunci cand o sa ajung la mare o sa imi dau seama ca nu mi-am luat deloc ce-mi trebuia. Si ma mai gandesc la Clara pe care tot incerc sa o vad pe webcam, dar se pare ca doarme la fel de mult ca mine. Din cand in cand imi amintesc de blogul meu drag pe care se pare ca l-am lasat in paragina…si nu pot decat sa-l compatimesc si sa sper ca o sa apuce si zile mai bune.

Ma mai gandesc si la pasiunea mea pentru fotografie, care se pare ca a fost la fel de neglijata in ultimul an ca si multe altele. Mi-e incredibil de dor sa ma plimb prin oras si sa fac poze care sa-mi gadile imaginatia.

Nu-i nimic. Trebuie doar sa am rabdare, si stiu asta. Rabdare sa treaca ziua de 19 iulie, sa se incheie tambalaul cu licenta si sa fug spre Clara, unde voi face si poze, ma voi si plimba, imi voi vedea matusa dupa un an si jumatate de zile si bineinteles ma voi lafai in H&M pana o sa-mi iasa pe nas. O sa va postez de acolo si o sa va arat casutele cu muscate la ferestre si oamenii frumosi care se plimba pe strazi curate. O sa va povestesc despre o tara civilizata si sunt convinsa ca voi avea ce sa va spun si la capitolul „prea multa civilizatie ma face sa imi fie dor de tigani care striga „papusaaaa” si desigur, de claxoane turbate”

Pana atunci insa, o sa am parte si aici, mai aproape de casa, de destule bucurii. Sper ca la intoarcerea de la mare sa va spun povesti frumoase, insa nu promit. Odata ce ma intorc in Bucuresti trebuie sa pornesc motoarele la maximum cu licenta.

V-am pupat dragilor si mandrelor,

O saptamana frumoooaaaaasa!

IMG_4681

Ieri, 15 iunie, a fost ziua mea de nastere. Am mai avut un post aniversar si anul trecut, deci era lipsit de sens oarecum, sa scriu iar ceva pe tema asta. Ce mai era de trecut in revista? Pai faptul ca am avut parte de ultimul an de facultate, ca ma asteapta licenta, ca am ajuns in capatul celalalt al lumii si am vazut lucruri incredibile, ca am iubit si iubesc in continuare…cam astfel de lucruri am trait eu la 21 de ani.

Acum 22 de ani si o zi, in jur de 19:30, am iesit pe lume, dupa ce am chinuit-o pe Miha si i-am facut surpriza sa apar fara programare. Mda, ce pot sa zic?! Drumul spre Targu-Jiu, intr-un ARO nu era chiar atat de distractiv pentru mine. Asa ca am dat navala cu cele 3,2 kg ale mele.

Ieri, da,da…chiar ieri, de ziua mea, s-a nascut in alt colt al lumii, verisoara mea Clara. Acest cadou perfect de ziua mea era programat pentru 17 iunie, dar iata ca deja imi seamana : e grabita! Coincidentele nu s-au oprit aici. A avut la nastere aceeasi greutate pe care am avut-o si eu si s-a nascut la doar o jumatate de ora diferenta.

Copilul asta minunat s-a lasat asteptat ceva, dar acum ca a venit, a facut o familie intreaga extreeeem de fericita! Cand am primit mesajul ieri seara, am inceput sa plang de bucurie!

Clara, sa ne traiesti 1000 de ani, te iubesc prichindel!

 

Saptamana trecuta am avut festivitatea de absolvire si balul. Teoretic, facultatea s-a terminat…practic, mai am o sesiune, o licenta si un colocviu de practica.  Am inceput sa am cosmaruri referitor la lucrurile pe care inca le am de facut, si morcovii au inceput sa se instaleze bine. Nu pot decat sa sper ca toate o sa se termine bine, iar eu ma voi putea bucura in liniste, in iunie, nu de ziua mea ci de prima zi pe lumea asta a verisoarei mele Clara.

Despre bal va pot spune ca a fost peste asteptarile mele. Ca si la balul de absolvire al liceului, toti s-au distrat cot-la-cot cu oameni pe care ii stiau doar din vedere, s-a dansat pana dimineata iar picioarele mele au resimtit asta si la 3 zile dupa eveniment.

Facultatea asta a reusit sa-mi aduca aproximativ 4 prieteni foarte buni, 4 prieteni alaturi de care ma vad la o cafea peste ani de zile, vorbind despre job, despre familie si nazdravaniile copiilor nostri. Cred ca o sa duc dorul acestor 3 ani, in principal pentru ca a fost perioada cu cele mai multe iesiri, plecari, petreceri, rasete, plansete…perioada cea mai intensa.

Ridic paharul de shake de capsuni in cinstea grupei 1749, seria B, Marketing, ASE !!!  Sa ne vedem la fel de veseli si dupa sesiune si licenta !

De tinut cont :

Vad ca de la un timp incoace este necesara aceasta precizare, asadar v-as ruga, in eventualitatea in care va place vreunul din posturile mele in mod deosebit si vreti sa-l publicati/afisati in oricare alt loc, sa aveti decenta sa-mi cereti acordul inainte. Mai presus de orice, este vorba de respect. Multumesc.

oldies but goldies

Sustin, impreuna cu Doru:

Cu toata convingerea, sustin:

http://vorbimromaneste.wordpress.com/

nu-ti fute timpu!

Happy Fish TV
free html hit counter