Poem…

 

Si iata ca am reusit sa merg cu el la mare. Toata tara era umbrita de nori si scaldata in ploi (de la el am inceput sa vorbesc in rime), iar la mare era canicula.

Vreme superba, soare, briza, sezlonguri, prieteni, cafeluta din fiecare dimineata in curte sub gutui, faimosul Jay-Jay si fantastica Leila, o minunatie de copil (Briana), nisipul fierbinte (si nu, nu este un cliseu!), frappe-ul al carui nume cineva il uita in fiecare zi, mult Cuba-Libre, Cucaracha pe-nserat, lacrimile varsate zilnic pentru Jackson-omul-candva-negru, “Necuvintele” lui Nichita insotite de cel mai frumos,romantic si original P.S. din lume, prajitul la soare de dimineata pana seara, pauza de la terase pentru o seara cu Rocknrolla al lui Guy Ritchie, familionul adunat in jurul mesei la fistic si Jack (mai mult pentru unii decat pentru altii), Dr Pepper ici si colo, Vio harnicuta, vesnic amabila si zambareata, ziua cu fructe incheiata pentru cineva cu un mesaj primit in cel mai neobisnuit loc cu putinta, gandacei ce miroseau a menta, multa iubire, si mai multa iubire si declaratii de tot mai multa iubire…fericire din belsug – ce poti cere mai mult de la 9 zile frumoase petrecute in doi ?

P.S.

Soon dude…in ritmul asta, sooner than you might think…

“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi

si ti-as saruta talpa piciorului

nu-i asa c-ai schiopata putin, dupa aceea,

de teama sa nu-mi strivesti sarutul?…”

The chaos within…

Nu mai stiu nimic. Este un haos total in mintea mea in secunda asta. Sunt complet imprastiata si ma simt ca intr-un magazin in care imi fuge privirea catre toate culorile si modelele de haine.

Imi zboara in minte toate lucrurile cu putinta : bani, licenta, masterat, drumul de poimaine catre mare cu el – el pe care in sfarsit o sa-l vad-  si bagajul pe care l-am facut incredibil de calma…parca prea calma…atat de calma incat ma tem ca atunci cand o sa ajung la mare o sa imi dau seama ca nu mi-am luat deloc ce-mi trebuia. Si ma mai gandesc la Clara pe care tot incerc sa o vad pe webcam, dar se pare ca doarme la fel de mult ca mine. Din cand in cand imi amintesc de blogul meu drag pe care se pare ca l-am lasat in paragina…si nu pot decat sa-l compatimesc si sa sper ca o sa apuce si zile mai bune.

Ma mai gandesc si la pasiunea mea pentru fotografie, care se pare ca a fost la fel de neglijata in ultimul an ca si multe altele. Mi-e incredibil de dor sa ma plimb prin oras si sa fac poze care sa-mi gadile imaginatia.

Nu-i nimic. Trebuie doar sa am rabdare, si stiu asta. Rabdare sa treaca ziua de 19 iulie, sa se incheie tambalaul cu licenta si sa fug spre Clara, unde voi face si poze, ma voi si plimba, imi voi vedea matusa dupa un an si jumatate de zile si bineinteles ma voi lafai in H&M pana o sa-mi iasa pe nas. O sa va postez de acolo si o sa va arat casutele cu muscate la ferestre si oamenii frumosi care se plimba pe strazi curate. O sa va povestesc despre o tara civilizata si sunt convinsa ca voi avea ce sa va spun si la capitolul “prea multa civilizatie ma face sa imi fie dor de tigani care striga “papusaaaa” si desigur, de claxoane turbate”

Pana atunci insa, o sa am parte si aici, mai aproape de casa, de destule bucurii. Sper ca la intoarcerea de la mare sa va spun povesti frumoase, insa nu promit. Odata ce ma intorc in Bucuresti trebuie sa pornesc motoarele la maximum cu licenta.

V-am pupat dragilor si mandrelor,

O saptamana frumoooaaaaasa!

Minune minunata

Ieri, 15 iunie, a fost ziua mea de nastere. Am mai avut un post aniversar si anul trecut, deci era lipsit de sens oarecum, sa scriu iar ceva pe tema asta. Ce mai era de trecut in revista? Pai faptul ca am avut parte de ultimul an de facultate, ca ma asteapta licenta, ca am ajuns in capatul celalalt al lumii si am vazut lucruri incredibile, ca am iubit si iubesc in continuare…cam astfel de lucruri am trait eu la 21 de ani.

Acum 22 de ani si o zi, in jur de 19:30, am iesit pe lume, dupa ce am chinuit-o pe Miha si i-am facut surpriza sa apar fara programare. Mda, ce pot sa zic?! Drumul spre Targu-Jiu, intr-un ARO nu era chiar atat de distractiv pentru mine. Asa ca am dat navala cu cele 3,2 kg ale mele.

Ieri, da,da…chiar ieri, de ziua mea, s-a nascut in alt colt al lumii, verisoara mea Clara. Acest cadou perfect de ziua mea era programat pentru 17 iunie, dar iata ca deja imi seamana : e grabita! Coincidentele nu s-au oprit aici. A avut la nastere aceeasi greutate pe care am avut-o si eu si s-a nascut la doar o jumatate de ora diferenta.

Copilul asta minunat s-a lasat asteptat ceva, dar acum ca a venit, a facut o familie intreaga extreeeem de fericita! Cand am primit mesajul ieri seara, am inceput sa plang de bucurie!

Clara, sa ne traiesti 1000 de ani, te iubesc prichindel!

The end of an era

 

Saptamana trecuta am avut festivitatea de absolvire si balul. Teoretic, facultatea s-a terminat…practic, mai am o sesiune, o licenta si un colocviu de practica.  Am inceput sa am cosmaruri referitor la lucrurile pe care inca le am de facut, si morcovii au inceput sa se instaleze bine. Nu pot decat sa sper ca toate o sa se termine bine, iar eu ma voi putea bucura in liniste, in iunie, nu de ziua mea ci de prima zi pe lumea asta a verisoarei mele Clara.

Despre bal va pot spune ca a fost peste asteptarile mele. Ca si la balul de absolvire al liceului, toti s-au distrat cot-la-cot cu oameni pe care ii stiau doar din vedere, s-a dansat pana dimineata iar picioarele mele au resimtit asta si la 3 zile dupa eveniment.

Facultatea asta a reusit sa-mi aduca aproximativ 4 prieteni foarte buni, 4 prieteni alaturi de care ma vad la o cafea peste ani de zile, vorbind despre job, despre familie si nazdravaniile copiilor nostri. Cred ca o sa duc dorul acestor 3 ani, in principal pentru ca a fost perioada cu cele mai multe iesiri, plecari, petreceri, rasete, plansete…perioada cea mai intensa.

Ridic paharul de shake de capsuni in cinstea grupei 1749, seria B, Marketing, ASE !!!  Sa ne vedem la fel de veseli si dupa sesiune si licenta !

Concurs “SuGhiTa PauL”

For laughs:

 

 

Tricouri Urate (www.tu.ro) lanseaza un concurs. Cei care gasesc o varianta de inlocuire inspirata pentru “DRG PTRN” din sintagma “DRG PTRN, sughita Paul”, primesc trei tricouri cadou din partea Tricouri Urate.

Eu vin cu  :

DL PRFSR

HNDCPT D CCLR/PTZPNC

FCLTT D CCT

Dau mai departe aceasta pseudo leapsa catre : Doru, Baghy si Mihai

Din lumea cliseelor…

Intotdeauna mi s-au parut destul de comice cererile in casatorie. Mi s-au parut teatrale si cliseeice. Avem urmatoarele elemente vesnice:

- ploaia : Vai, cat de romantic! Cat de romantic trebuie sa fie… Afara ploua, tu ca femeie nu stii cum sa te feresti mai bine pentru ca, stim toate ce efect are ploaia asupra parului frumos aranjat, asupra machiajului migalos si asupra pantofilor ingrijiti si scumpi. Dar uite-l cum se straduieste sa te tina cat mai mult in ploaie ca sa scoata inelul si sa puna Intrebarea.

- mancarea : Da! Clar! Ce frumos trebuie sa fie sa simti ceva dur in timp ce mesteci desertul…Ma gandesc ce haios ar fi sa-ti ciobesti un dinte in acest scenariu. Sa-i zambesti stirba in timp ce-i spui DAAAA!!! Mi-ar placea la nebunie si mi s-ar parea cu adevarat original sa gasesc inelul intr-o sarmaluta sau in surpriza unui ou Kinder, in caz ca se mai gasesc ouale alea de pe vremuri…cu surpriza in recipientul ala galben.

- in genunchi : Cat de incomod! Pentru el e cumplit sa se expuna atat de tare intr-un loc public…Iar pentru mine, cel putin, ar fi si mai si…Cred ca nu as sti cum sa-l fac sa se ridice in picioare mai repede, sa nu-l mai vada tot poporul. Mi se pare un moment ataaat de intim si frumos incat nu inteleg de ce trebuie sa participe o multime de necunoscuti.

- apusul :  Ce mare scofala si cu apusul asta? Nu e nimic unic in asta. Soarele apune in fiecare seara. Si la o adica, mi se pare destul de trist sa ceri in casatorie o femeie cu ocazia unui sfarsit…chiar daca e vorba despre sfarsitul unei zile. Nu insemna ca trebuie sa o scoli cu noaptea-n cap cu ocazia rasaritului )))

- evenimente : De ce sa-ti legi acest moment de un altul? De ce sa o ceri in casatorie de Ziua Indragostitilor, de Craciun sau de ziua ei/a ta? Data asta nu ar trebui sa aiba o alta semnificatie.

Sunt convinsa ca orice cerere in casatorie e frumoasa daca e a ta, sunt convinsa ca e incarcata de emotii de ambele parti si ca, desi respecta unul din aceste clisee, va fi memorabila… Dar de ce sa nu fie ceva personal? De ce sa nu fie intre patru ochi? De ce sa nu fie originala?

P.S.   Poza de la acest post mi s-a parut un exemplu relativ bun pentru o cerere in casatorie. E o idee mai putin cliseeica.

Terrible at goodbyes

 

La capitolul despartiri sunt varza, praf, sau cum vreti voi sa-i spuneti. Si aici ma refer la despartiri de orice fel, chiar si pe termen scurt.

Fie ca e vorba de el, de o matusa care nu mai sta in tara, de o prietena pe care nu o sa o mai vad curand, sau de parinti, de fiecare data cand imi iau ramas bun de la cineva drag, ceva in mine se rupe. De lipit la loc se lipeste temporar atunci cand are loc revederea…pana la urmatoarea despartire.

Am stat sa ma gandesc de ce imi vine atat de greu sa-mi iau ramas bun…Am ajuns la concluzia ca atunci cand ma aflu in situatia asta, am mereu ganduri dubioase, cum ca e posibil sa fie ultima oara cand vad persoana respectiva. Asta cred ca ma sperie cel mai tare. Si din acest motiv ii spun persoanei in cauza ca o iubesc, ca ii voi duce dorul si… si incep sa plang necontrolat, mult, in hohote, de parca aceea ruptura despre care va spuneam e una fizica, iar durerea o simt in mod cat se poate de real.

E cumplit sa simti asta de fiecare data cand cineva drag pleaca de langa tine, chiar daca stii in proportie de 99,99% ca se va intoarce bine mersi in bratele tale. Asa ca dragilor, incercati sa plecati cat mai  rar de langa mine.

Nervii mei de toate zilele…

Desigur, sunt multe lucruri pe lumea asta, care ma enerveaza. Unele zilnic, altele ocazional. Din colectia celor care ma streseaza uneori, avem:

- cainii cu stapani mai prosti decat ei, care sunt nevoiti sa traiasca o viata “de caine”, sub un nume penibil de genul :  betty, becky, blacky, sau altele asemanatoare. Lipsa de inspiratie a  romanilor este acuta si incepe sa ma sperie.

- cocalarii de pe toate drumurile care, pe langa faptul ca se usureaza in fata blocului meu (si nu, nu locuiesc in ferentari, ci chiar la 300 m de Marriott), ii poti vedea pe net in poze pe care si le comenteaza singuri in cele mai penibile moduri : ”…cu nevasta”, “my everything”, “it really is love”….si eventual, scris cu greseli, pentru ca deh…nu e limba lor nativa.

Mi-e sila. Mi-este pur si simplu sila. As vrea sa nu mai fiti asa. As vrea sa fiti mai bine crescuti si sa aveti mai mult respect pentru mediul inconjurator si pentru oamenii din viata voastra. As vrea sa va respectati si pe voi insiva putin mai mult, iar prin asta nu vreau sa spun ca ar trebui sa va luati mai multe masini pe banii lu’ tati.

Of, imi bat gura de pomana. Am simtit doar nevoia sa refulez.