…

Craciun Fericit dragilor!

Uite cum mai trece un an… Imi dau seama ca avem cu totii repere, fie comune, fie personale, dupa care ne ghidam atunci cand mai punem un punct si spunem ca o luam de la capat. Comune sunt sarbatorile in general : Craciunul, Revelionul.. Personale sunt zilele de nastere, aniversarile unei relatii…

Eu una, anul asta pun punct dupa punct…cu alte cuvinte, puncte de suspensie Avem Craciunul, pe care il petrec cu prieteni dragi, pentru care tocmai am terminat de asezat masa – lucru care mi-a facut o deosebita placere. Urmeaza revelionul, de care ma voi bucura in compania catorva don’soare scumpe foc. Finalul apoteotic al punctelor mele de suspensie va fi in februarie, cu El, departe de nametii din Romania, intr-un loc unde ceiutul pe timp ploios ma bucura enorm.

Nu uitati, dupa orice punct, urmeaza un nou inceput. In cazul meu, deh…sunt adepta punctelor de suspensie, eu tind catre continuitate:)

Va pup si va doresc sa va indepliniti visele!

Din ciclul “Imi doresc…”

I’d like to work in fashion ’cause:

- Sunt capabila sa-ti recunosc o pereche de Jimmy Choo, Chanel, sau Louboutin dintr-o mie de perechi de pantofi

- Iti recunosc instantaneu umerii impunatori Balmain

- Mi-a venit sa plang atunci cand am auzit de noua colectie H&M avandu-l colaborator pe Jimmy Choo, pentru ca imi era imposibil sa dau iama printr-un magazin H&M

- O iubesc pe Stella McCartney pentru tinutele simple pe care le nascoceste

- Ador lenjeria Flibustine pentru ca dantela e febletea mea

- Azzedine Alaia sunt orgasm pentru picioarele oricarei femei

Chestia e ca, desi am un ochi format pentru tot ce tine de fashion (din pasiune), desi “Coco avant Chanel” este in top 5 filme preferate, cel mai mult apreciez o persoana care stie sa isi poarte hainele, indiferent de eticheta. Ma doare retina de fiecare data cand vad femei cu pretul lipit de talpa pantofilor, ma mananca pielea atunci cand vad “Armani Exchange” scris pe pieptul unui tanar si am devenit alergica la vederea buricului gol. Ma bucura enorm sa vad persoane care stiu ca vintage nu inseamna second hand, care se incumeta sa asorteze buline cu dungi (desi eu una, nu as putea niciodata), si domnisoare care stiu sa fie feminine, chit ca tocurile pe care le poarta sunt imposibile pe trotuarele bucurestene.

I’d like to work in social media ‘ cause:

- Sunt obisnuita cu blogurile de o vesnicie..sau cel putin asa am senzatia

- Hi5, deviantart, flickr, myspace, facebook, twitter, blogspot, wordpress – i know them all so well!

- o vreme, am avut porecla “netul e viata mea”

- Sunt mai mult decat familiarizata cu ceea ce presupune social media

- I’m very “social” si e exact “my cup of tea”

- Da-mi conexiune la internet, o cafea cu lapte si un teanc de reviste, and you just made my day!

Retard mode- engaged!

Stiu ca poporul roman este unul mai special, si da, stiu ca am preluat de la americani mania asta tampita pentru presa de scandal. Faptul ca imi dau seama de problema nu ma face sa trec mai usor peste dezgustul pe care-l am pentru trusturile de presa care ne servesc pe tava in fiecare dimineata, pranz si seara, prajituri cu Zavoranca, tocanita cu  Elodia sau friptura la cuptor cu garnitura de Elena Basescu.

Ma intreb daca sunt multi ca mine out there, pentru ca stiu oameni care au renuntat cu totul la televizor. Asa ceva nu pot sa fac pentru ca sunt obsedata de filme si seriale, deci iese din discutie. Problema deci, va exista mereu. Sa inteleg ca ma va durea mereu degetul cu care zappez canalele TV?

As vrea sa fac o comparatie, un fel de “cum de ei pot, iar noi nu”.. doar ca stiu ce veti spune: “francezii urasc americanii”. Ca sa fiu coerenta, vreau sa pun in paralel doua emisiuni : “Pariu ca stiu!” si  “Question pour un champion”. Cea din urma ruleaza de ani de zile la francezi, stiu asta pentru ca bunicul meu o urmareste de o vesnicie. Prima insa, cea de la noi, este un monument de prostie, de teatru ieftin si de …as spune misoginism extrem, insa adevarul este ca sunt multe femei care urmaresc emisiunea si se amuza copios. Nu inteleg cum se face ca oamenii care urmaresc acest gunoi de emisiune se simt totusi inteligenti, lasandu-se amuzati de niste fete care fac pe proastele, pentru cateva sute de euro.

Cum se face ca la romani nu prind emisiunile de cunostinta generala, ci emisiunile cu prosti si pentru prosti? Noi de ce nu putem sa fim stimulati intelectual? De ce preferam sa aratam cu degetul si sa radem, in loc sa ne gadilam putin neuroni, sa ii dezmortim?

des mots sur la suisse…

Azi se face o saptamana de cand am ajuns in taramul marmotei care inveleste ciocolata in staniol. Nu stiu cand a trecut o saptamana, deci incep sa cred ca ceasurile elvetiene merg mai repede decat celelalte. Asadar, cateva constatari :

- elvetienii sunt mai frumosi decat imi aminteam (nici elvetiencele nu-s rele deloc)

- pentru ca imping des caruciorul prin Lausanne, va pot spune ca traficul e impecabil, nu exista aglomerari in intersectii, iar pietonii au mereu prioritate. masinile se opresc instantaneu atunci cand vad ca esti in dreptul trecerii de pietoni.

- oamenii iti zambesc mereu pe strada si iti multumesc pentru orice fleac. amabilitatea lor m-a frapat.

- masinile Mini sunt la fel de multe aici precum Logan-urile la noi.

- elvetienii spun cu gura lor ca nu exista oameni saraci in tara lor micuta, asadar nu se feresc sa-si recunoasca statutul…iar asta fara sa para snobi. voi posta poze cu o casa senzationala, a unui bancher pensionat (pozele 7,8 si 9), pentru a va forma o idee.

- apropos de locuinte, nu exista case sau blocuri urate aici- in plus, toate sunt infrumusetate cu muscate la ferestre, iar in cazul in care nu le cumperi tu, ti le cumpara primaria- how`s that for a shocker?

- orasul este infrumusetat in permanenta : toate spatiile verzi sunt sub supraveghere atenta si se lucreaza la ele in mod constant.

- femeia de serviciu nu arata a femeie de serviciu – am crezut ca este o vecina.

- omul care strange gunoaie, pentru ca nu pot sa-l numesc gunoier, arata impecabil, ne-a salutat de parca eram prieteni de o viata si si-a vazut in continuare de treaba.

- am ochit in centrul orasului cateva tiganci romance cu plozii in brate – nu stiu cum de au ajuns aici.

- ceva ce m-a socat si de data asta la venirea aici este faptul ca toti sunt incredibil de bogati…ok, toti o duc bine, dar cei care o duc foooaaarte bine sunt multi. si ce imi place la ei este ca sunt subtili, nu isi etaleaza banii cu louis- vuittoane si birkin bag…femeile sunt stilate, cochete (nu sunt chic precum pariziencele, but still) si au un aer relaxat…  barbatii sunt foarte chipesi si aranjati, iar daca te plimbi prin centrul lausanne-ului o sa poti constata ca majoritatea sunt la costum – ai dracu bancheri!

- nu toti fac o facultate aici, iar unii dintre cei care aleg sa nu o faca ajung sa castige mai multi bani decat absloventii…deh, unele meserii sunt mai banoase decat altele.

Va las cu multe ganduri bune, curate si insorite (cu toate ca momentan ploua aici), si pe curand!

P.S.

Am cea mai frumoasa verisoara din lume. Clara are 2 luni jumatate si este adorabila! Miroase a flori de salcam, are genele familionului meu si cred ca o sa o ascund in bagaj la intoarcerea acasa!

Copilarii…

 

Credeam ca pustii de azi nu mai stiu sa se joace “afara”, sa foloseasca frunzele pe post de bancnote si sa faca mancare din pamant ud, sa caute melci si sa le cante, sa se uite unde zboara gargaritele ca sa stie unde o sa se marite, sa joace sotronul sau elasticul, sa colectioneze surprizele de la guma Turbo sau napolitanele Koukou-Roukou, sa faca baloane din sapun si sa se intoarca seara, pe intuneric in casa, cu genunchii juliti, cu mainile murdare de praf si cu hainele transpirate.

M-am inselat. Poate doar partial, ce-i drept, pentru ca Internetul a inlocuit multe din toate activitatile astea. Insa vara asta am avut bucuria sa stau pe fereastra si sa zambesc tamp urmarind cu privirea copii care s-au ascuns printre flori si pomi, jucand “De-a v-ati ascunselea” si asezandu-se pe un prosop la soare unde si-au intins jucarii, mingi si tot felul de traznai. Recunosc, erau si cu telefoanele mobile la ei, ascultau muzica, insa trebuie avut in vedere faptul ca suntem totusi in 2009.

Asadar, sunt fericita. Sunt fericita sa vad copii care sunt copii, nu adolescenti la varsta de 10 ani.

Pentru ca imi este dor de tine…

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday’s
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with a passion put to use
In my old griefs, and with my childhood’s faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints, — I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life! — and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Elizabeth Barrett Browning

Ca fetele…

Vineri seara-plecarea. Autostrada cu vesnicul CD. 4 fete vesele si guralive.”Coboara din masina, Diana!”  Cazare decenta. Party animals pana dimineata. Guillome. Cuba-Libre, tequilla si beri. Dans, dans si iar dans. Dansul care s-a continuat si in vis. Vezici slabe all around. Bancul cu “Hapsanul”  Plaja all day long si consum serios de lichide. Viermisori in mare si ciupituri multiple. Cantarea cu “Nebun de alb”. Cainele care latra “HUBBA HUBBA”. O splendoare de femeie. Barfele unora despre fosti si visele altora despre actuali. “Traieste dar se simte rau!” Pit stop in Cta si o masa copioasa. Slurp. Drumul de 9 ore spre Bucuresti : 5 fete, muzica, pitstopuri la benzinarii, “hausarii”, oboseala si nervi, dar cu cel mai dulce final –>somn.

Inca o poveste frumoasa…

Am gasit undeva in strafundurile internetului aceasta secventa dintr-un film, care sincera sa fiu nu stiu cum de mi-a scapat (e din 2007), dar maine seara am senzatia ca o sa-l vad. Pare a fi exact genul de film care sa ma gadile, scris bine, scris cu suflet… Mi-a placut replica ei, in timp ce nara discutia :

You love his sneezes more than anyone else’s kisses…