Am promis o pagina despre mine. So here goes…

Nu stiu sa mint. Nici macar sa ascund adevarul. Mi se citeste totul pe fata, ma tradeaza ochii, cred. Oamenii isi dau seama destul de repede daca ii plac sau nu, numai dupa ce se uita la mine…Incerc sa ma controlez, dar daca pana la 20 de ani 21 de ani (s-au facut intre timp) nu mi-a iesit…ce sanse am sa reusesc de aici in colo?!

Mereu spun totul despre mine, daca sunt intrebata. Fac asta pentru ca vreau ca oamenii sa ma perceapa asa cum sunt, nu sa-si formeze cumva vreo parere gresita despre mine. Ma deranjeaza asta ingrozitor de tare…sa fiu inteleasa gresit.

Leg prietenii foarte usor. Imi place sa cunosc oameni noi, mereu.

Sunt o bleaga pentru ca ma indragostesc peste cap atunci cand o fac. Nu mi se intampla des…de fapt, chiar foarte rar. Dar bine! Consider ca nu exista iubire fara suferinta…si desi stiu ca doare, ma arunc intr-o poveste de dragoste. Pentru ca nu mi se pare nimic mai frumos. Am mai spus asta la un moment dat…ca sunt indragostita de iubire. Cred ca asta e scopul omului in viata..sa fie iubit si sa iubeasca…preferabil aceeasi persoana! Am auzit ceva legat de asta, ceva foarte interesant : prima iubire te marcheaza, a doua o tii minte, iar cu a treia ramai. Asa o fii. Desi dupa prima, eram intr-atat de socata incat ma gandeam ca poate exista o mica sansa sa ramai cu ea…mi-am revenit. Din punctul meu de vedere, sunt slabe sansele sa ramai o viata, cu prima ta relatie. Pentru simplul fapt ca nu este suficient sa cunosti o singura persoana intr-atat de aproape, incat sa poti spune ca la bine si la rau, vei fii acolo. Va interveni neprevazutul.

Iubesc copiii si vreau cel putin 2.

Planul este : facultate, serviciu, independenta financiara, El, copii…

Cred ca o iubire nu trebuie sa fie neaparat de lunga durata pentru a te marca. Poate sa fie vorba si de o singura zi in care sa te consumi intr-atat de mult, in care sa te dedici intr-atat de tare celuilalt, incat sa o tii minte mereu.

Urasc faptul ca am complexe.

Nu suport ca sunt singura la parinti.

Ma urasc pentru ca nu excelez in nici un domeniu.

Ma detest pentru ca pentru prima oara am facut rau cuiva, in mod constient dar involuntar…adica am facut-o desi nu voiam, fiind influentata de corazon.

Imi dau seama in fiecare zi ca nu e bine sa spui niciodata, niciodata.

Ma mint ca nu il caut si ca astept sa fiu gasita. Poate ca devine un adevar doar atunci cand uit de mine.

Visez mereu, visez color si uneori mi se adeveresc visele.

Plang des.

Deliciul suprem mi se pare caramel+ciocolata+bezea.

Cred in suflet-pereche.

Ma consum pentru orice!

Mereu ma ard cand iau prima gura de cafea.

Mor fara dermatograf.

Ma impresioneaza mai mult o mangaiere decat un sarut, un sarut decat actul sexual, un fir de iris decat un buchet de trandafiri, un biletel decat o scrisoare, o privire decat o propozitie.

Meseriile ideale din punctul meu de vedere sunt cea de scriitor si cea de fotograf.

Sunt putin egoista…efectul secundar de la a fi singura la parinti.

Nu inteleg cum de oamenii nu ma vad ca fiind o romantica incurabila, ci mai degraba o ironica incurabila.Cel putin la inceput, asa ma vad.

Dansam pe lambada cand eram mica. And i was good at it.

Sunt pe hold cu sentimentele…de ce am un deja-vu in timp ce scriu asta??!?! [later edit:nu mai sunt de mult pe hold] -nu mai tin minte ce am vrut sa zic cu asta..

Ma bazez pe Dumnezeu sa imi sopteasca la ureche incotro sa o iau. Dar uneori ma fac ca nu aud. De ce??

Atunci cand gafez, recunosc…cu greu, dar o recunosc!

[lista asta e deschisa, si voi completa whenever i feel like it.]