Nu am scris de o vesnicie. Motivul? O combinatie intre lipsa de inspiratie si cea de timp.

Am avut ocazia timp de 3 luni de zile (on-going activity) sa lucrez intr-o agentie de advertising. Internship-ul e conceput pentru ca ambele parti sa aiba de castigat : agentia vrea sa angajeze, iar intern-ul vrea sa invete. Mai peste tot in lume, aceste programe sunt platite. Romanica e speciala, asa ca e exceptia care confirma regula. No problemo! Nu investesc bani in interni, investesc informatie si timp, right? Not exactly!…Vedeti voi…aparentele sunt inselatoare. In mine, simt ca s-au investit un birou cu un calculator conectat la internet, and free coffee. Cu exceptia unui singur om, care intr-adevar si-a rupt din timpul lui pentru a-mi explica niste treburi si pentru a ma invata niste lucruri, bagata in seama am fost cam putin.

Aici au intervenit sfaturile : „Baga-te! Lupta-te! Cere-le TU lucruri de facut!”. Am facut si asta. Am primit un os, la care am ros pana nu am mai avut ce. Cand am primit ceva de facut, i gave it my all. Ceea ce m-a lovit destul de tarziu insa, a fost faptul ca in publicitate nu intri daca nu cunosti oamenii potriviti. Which i clearly don’t. Oh, well…

Am avut ocazia totusi sa cunosc 2,3 oameni buni si frumosi,  sa deschid ochii si sa vad ca e „a dog-eat-dog world”, sa invat si sa descopar ca asta imi place sa fac…publicitate.

A fost o experienta revelatoare, ca mai tot ce mi se intampla in ultima vreme, si sunt curioasa ce urmeaza.