Dupa 6 ani de zile, i-am scris.

” Nu stiu daca o sa citesti scrisoarea mea, dar incerc. Iti scriu, sperand ca vei fi suficient de curios…chiar daca, curiozitatea a fost dintotdeauna trasatura mea caracteristica, nu a ta.

In ziua in care ai iesit pe usa, te-am urmarit cu privirea de la fereastra. Stiam ca luasem decizia potrivita. Nu te meritam. Simteam asta. Am sperat sa te intorci alergand in apartament si sa-mi spui ca aberez, ca de obicei. Nu ai facut-o…iar eu am luat-o ca pe un semn, ca decizia mea fusese fondata. Mi-am aruncat lucrurile in valiza si am plecat la gara. Am cerut un bilet. <<Destinatia?>> Nu am stiut ce sa-i raspund functionarei si dupa o jumatate de ora in care am incercat sa o conving sa-mi vanda un bilet catre oriunde, am ajuns sa-i spun ca vreau sa merg intr-un loc in care sa ma simt bine. M-a privit de parca veneam din alt timp si spatiu. In cele din urma, am spus <<la mare!!!>> si tipa a respirat usurata.

Am ajuns sa lucrez intr-un hotel in Deauville. La inceput nu vorbeam cu nimeni si nu stiam decat casa-hotel-casa. Ma pedepseam pentru ceea ce iti facusem…ma izolam de oameni si de tot ce imi aducea bucurie. Ma privam de muzica, petreceri, bauturi…pana si de mancare. Daca m-ai fi vazut cat de slaba ajunsesem, m-ai fi certat teribil…stiu bine ca nu ma placeai piele si os. Managerul hotelului, un libidinos insurat care si-o tragea cu jumatate din angajate, ma voia. Asta pana cand l-am filmat pe ascuns cu tipa de la bucatarie, in timp ce o trantea de frigider si aragaz, purtand nimic altceva inafara de sosete-scarbos, nu?!

Ajunsesem sa ma plictisesc de mare si nisip. Imi pareau triste…deloc romantice, cum le vazusem pana atunci. In plus, incepeam sa duc dorul Parisului…forfota de la ora de varf, imbulzeala din RER, cafeaua bauta pe graba si tigarea fumata pe jumate in statia de autobuz. Asa ca m-am intors. De  3 saptamani sunt in Paris. Am gasit un apartament micut si destul de ascuns…

Te astept luni, la pranz, in Gradinile Tuileries..stii pe ce banca. Stiu ca iti cer mult, stiu ca pare fara sens totul, dar trebuie sa te vad. Trebuie.

Te sarut,

C. ”

A venit. M-a batut pe umar usor…a asteptat sa ma intorc si m-a privit indelung pret de cateva minute bune. L-am rugat sa ne asezam pe banca. Il simteam tulburat si stiam ca zambetul afisat nu e cel cu care ma obisnuise. Am incercat sa-i ating bratul, dar a tresarit…asa ca am renuntat. Am incercat sa ii vorbesc, dar mi-a atins usor buzele in semn ca nu vrea asta. Ne-am privit zeci de minute, dupa care…m-a sarutat intr-un suspin greu. Fara sa rostim un cuvant, m-a luat de mana, m-a dus in apartamentul usor schimbat si m-a intins pe pat goala. Si-a aprins o tigara pe care a fumat-o cu ochii atintiti asupra-mi.

Dupa ce a terminat inca 2 tigari, a reusit sa rosteasca ” De ce? ”

„Pentru ca am fost proasta! Pentru ca imi era prea bine… O sa ma ierti?”

A venit langa mine, am facut dragoste si am adormit imbratisati. A doua zi, dimineata, l-am intrebat din nou ” O sa ma ierti? Trebuie sa stiu ca ma ierti.”

” Trebuie sa pleci, sotia mea se intoarce in cateva ore din delegatie.”

 Later Edit: partea intai

                  partea a doua