Ma intreaba daca sunt bine, ce am patit, cand si unde…imi pune 10 intrebari fara ca macar sa respire. Ii zambesc, il imbratisez si ii soptesc „sunt bine”. Ma conduce la masa, imi ofera paharul cu vin, dar nu-si poate desprinde privirea de la genunchiul meu inrosit. Cu mana dreapta duce tigara nervos la gura, iar cu stanga aprinde si stinge bricheta. Ii iau bricheta si il tin de mana. „Nu ma mai doare. Sunt bine, a fost doar un accident…din vina mea. Iar am fost neatenta.” Ma tot gandesc la o modalitate de a-l face sa ma asculte..sa ignore o rana superficiala si sa fie atent la subiecul pe care vreau sa-l aduc in discutie, care este cu adevarat dureros. Sorb o gura de vin, gandindu-ma ca poate prind curaj mai repede. „Hai, spune-mi cum a fost azi…ai reusit sa termini romanul?”/ „Da, Clara, am reusit. Stii capitolele 3 si 9, care imi dadeau batai de cap….(ii mai fugeau ochii la ciorapul rupt, dar macar incerca sa se concentreze la altceva) le-am schimbat putin, cat sa fie coerent intregul roman. Sunt chiar multumit de ce a iesit. Diseara cand ajungem acasa, il citesti.” Cum sa ii spun? Cum fac sa ii spun ca nu mai pot continua asa?
„Iar Clara? Iar vrei sa purtam discutia asta? Nu, nu am nevoie de timp, nici de spatiu…Nu am pe cine uita, pentru ca inainte de tine nu imi amintesc de nimeni altcineva…o data ce te-am cunoscut pe tine am uitat restul…acum esti numai tu..si cu mine. Am ramas doar noi. Nu aud daca trec masini pe langa noi, nu aud copiii care plang, mamele care ii cauta speriate, nu aud oamenii de la mesele din jur si nu aud cainele care latra peste strada. E ca si cand auzul nu imi e sensibil la altceva in afara de vocea ta. Cunosti sentimentul? Spune-mi! Stii despre ce vorbesc?”
Ma uitam la el si auzeam tot ce am vrut vreodata sa aud din gura unui barbat. Nu pot face asta…Nu aici. Ce a fost in capul meu?? Un loc public? Diseara. Acasa. Asa e cel mai bine.
Ne terminam vinul si pornim spre casa. Ma strange de mana de parca simte pericolul ce-l asteapta dupa colt…iar eu ii evit privirea..sunt o lasa, stiu.
Romanul e intr-adevar reusit si i-o spun. Sarbatorim impreuna..dansam fara muzica, bem vin de parca ar fi apa iar noi insetati am cauta cu limba fiecare strop din pahar…si facem dragoste. Adormim in asternuturi transpirate iar pe mine ma trezeste sentimentul acut de vinovatie. Ma ridic, fac un dus si ma intorc sigura pe mine, convinsa ca asta e momentul.
„Ce e cu figura asta grava, Clara?”
„…Nu mai pot asa. Iarta-ma. Credeam ca in timp te voi iubi asa cum stiu ca pot. Vreau asta…dar nu merge. Eu aud zgomotele din jurul nostru atunci cand ma privesti, eu aud copiii si parintii, aud pana si musca aia enervanta care se aseaza pe cartea mea. Nu crezi ca asta spune ceva important?”
Avea o fata ingrozita, de parca i-as fi spus ca am uitat tigara aprinsa pe manuscrisul abia finisat. Nu l-am vazut insa, niciodata atat de tare, atat de puternic. S-a ridicat, s-a imbracat si in drumul spre usa mi-a spus ca spera sa nu ma gaseasca la intoarcere. Nici pentru macar o clipa nu a intors capul…L-am urmarit cu privirea de la fereastra, in timp ce traversa. Nici macar atunci nu s-a uitat in urma.
later edit: prima parte o gasiti aici .
54 comentarii
Comments feed for this article
februarie 12, 2008 la 11:44 am
moi non plus
frumos..uite la asorte o poezie care mi-a placut si o cunosc de fooooarte mult timp (doamne, au trecut 10 ani si mai mult)
De-abia plecasesi
De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
februarie 12, 2008 la 11:45 am
moi non plus
de Tudor Arghezi
februarie 12, 2008 la 11:47 am
notalent369
sniff ! ce dragut!…bine, exista posibilitatea ca povestea mea sa mai aiba si partea a treia..in care aflam daca chiar asa ramane situatia sau nu..inca ma mai gandesc…
februarie 12, 2008 la 11:51 am
Iulian
excelent. de mult nu am mai gasit pe la tine (sau pe la oricine altcineva, de fapt) ceva care sa ma faca sa atribui acest calificativ. sper sa citesc cat de curand deznodamantul.
februarie 12, 2008 la 11:53 am
fanitza
fata e foarte faină. în schimb tipul… dezamăgireee.
acum serios, am citit textul, dar nu comentez, prea sunt captivat de fata din poză.
februarie 12, 2008 la 12:12 pm
notalent369
uaaai…ce dragut din partea ta iuliane, mersi mult. cat despre deznodamant…sa vedem…cand loveste inspiratia.
fanitza, stiu, e frumoasa tipa…
februarie 12, 2008 la 12:39 pm
unuzero
ce trist se termina povestea pentru el.
februarie 12, 2008 la 1:57 pm
notalent369
nu s-a terminat nimic inca:)
februarie 12, 2008 la 2:04 pm
unuzero
sper, pentru binele lui 😀
februarie 12, 2008 la 4:01 pm
tezeu
Saracul de el. Da’ si el om mandru.
Pana la urma ce se intampla?
februarie 12, 2008 la 4:44 pm
Bogdan
Daca as fi avut si eu puterea sa fac asa la un anumit moment in viata mea…ehh…tinerete 😛
Am o propunere 😛 – sa fie mai interesant…toata lumea asteapta partea a treia. Eu propun ca in partea a treia actiunea sa se desfasoare ori inainte de partea a doua ori ceva concomitent cu a doua parte 🙂 😛 asa lasi loc si de-a patra 😛
februarie 12, 2008 la 6:03 pm
copilmic
Bestial.
februarie 12, 2008 la 6:06 pm
notalent369
unuzero, tezeu, ramane de vazut cum se termina…
bogdane, complicheison ce zici tu…
copilmic, multumesc:D
februarie 12, 2008 la 6:13 pm
Maria
un sniiiiiiiiiiiiiifffffffff cat China!
februarie 12, 2008 la 6:16 pm
notalent369
un puuuuuuuup cat Europa!
februarie 12, 2008 la 9:28 pm
alexis
whoaaa… but, but, but, but, but…why ??? oricum fain de tot discursul lui 🙂 i wish i can hear that…
februarie 12, 2008 la 9:56 pm
laura
tres belle l’histoire. mmh, Paris 😡
februarie 12, 2008 la 9:57 pm
laura
„oh mi gosh” teh smiley didn`t mean to be angry. in fact, <3.
much better. :*
februarie 12, 2008 la 9:59 pm
notalent369
heheh, e ok laura, se mai intampla cu emoticons pe wordpress..
februarie 13, 2008 la 12:47 am
dadatroll
@ cpb: nui chiar asa cum zici tu, sa stii.
februarie 13, 2008 la 8:40 am
mado
oamenii care nu privesc in urma (fizic)
o fac la o alta scara ceva mai tarziu
.
povestea…
se scrie in prezent?
februarie 13, 2008 la 8:42 am
notalent369
povestea se scrie cand ma loveste cheful. povestea e o poveste si atat. 🙂
asa ma gandeam si eu..ca la un moment dat, priveste in urma 😛
februarie 13, 2008 la 9:13 am
mado
orice poveste…
povesteste
daca nu s-a’ntamplat
prevesteste
o zi buna!
februarie 13, 2008 la 9:19 am
notalent369
hah!imi place asta…
mersi la fel!
februarie 13, 2008 la 6:06 pm
Doru Oprisan
hmm.. asa simplu e ? 🙂
februarie 13, 2008 la 9:00 pm
zoo
daca scria proza umoristica nu se anjungea la deznodamintul asta. clara ii citea seara romanul (inclusiv capitolele 3 si 9), se prapadea de ris si capata alta perspectiva asupra vietii. asa, io cred ca de fapt el o provocat despartirea prin genul scrierii, clara nu era foarte hotarita seara ( altfel nu merea cu el si faceau prostii) da dupa ce o citit toata cartea (deci si capitolele 3 si 9) i s-o accentuat depresia si…restul il stiti.
februarie 13, 2008 la 9:02 pm
notalent369
hahahaahah..imi place abordarea ta. dar nu cred ca o carte mai reusita o facea sa-l iubeasca. nu zic bine?
februarie 13, 2008 la 9:53 pm
zoo
asa-i cum zici,deznodamintul era oricum previzibil, nu-i suficient sa schimbam un element. de fapt, o poveste cu paris, scriitor, tigari si sex presupune arderi foarte puternice asa incat deznodamintul e evident de la inceput.
personajele aveau insa o alta sansa daca le plasai in innsbruck, le faceai functionari la banca si vegetarieni. oricata imaginatie ai avea, poti sa-ti inchipui o despartire intre ele inainte de 70 de ani?
februarie 13, 2008 la 10:34 pm
notalent369
hahhahahah….scrie versiunea asta.te provoc.ne duelam.eu cu siroposeniile telenovelistice, tu cu originalitatea care amuza dupa ce socheaza. ce zici? te bagi?
februarie 14, 2008 la 12:37 am
zoo
no bine. da o scriu din perspectiva lui ca si asa nu-mi convine ce destin i-ai facut. da unde sa o postez ca n-am blog?
februarie 14, 2008 la 12:40 am
zoo
ok, fain. oricum nu-mi placea ce destin i-ai facut lui asa ca trebuie indreptate lucrurile, trebuie prezentata povestea si din perspectiva lui. da unde sa o postez ca n-am blog?
februarie 14, 2008 la 12:43 am
notalent369
trimite-mi pe mail…si daca vrei, postez in numele tau…te semnez..;)
notalent369@yahoo.com
februarie 14, 2008 la 9:44 am
rasarit
diferit fata de ce scriai pana acum. usor nostalgic, amarui. in rest, un text care merita citit.. multumesc Diana. ai grija de mine cand nu mai are nimeni.:) glumesc.
februarie 14, 2008 la 10:55 am
notalent369
hahah…mersi razvane. si o sa am;;)…cand nu o sa aiba nimeni altcineva 😛
februarie 14, 2008 la 12:21 pm
negatio negare
ne luam de mana parampampam cu povesti pariziene parampampam si tu ma pupi asa cum imi place mieeeee
februarie 14, 2008 la 1:35 pm
moi non plus
feeeetelor…devin geloasa :))
diano…pe cand o poveste bucuresteana?
februarie 14, 2008 la 1:37 pm
notalent369
hahahahah…pai ai de ce sa fi geloasa..
poveste bucuresteana?hmm..pare prea putin interesanta…poate povestea unei bucurestence pe alte meleaguri..ce zici?
februarie 14, 2008 la 5:23 pm
o lae
@negatio negare- tare cred ca pe tine nu te ia nimeni de mana…iar pe dinafara…parampam
februarie 14, 2008 la 9:33 pm
negatio negare
sarcasticul iar suge
februarie 14, 2008 la 9:34 pm
notalent369
nu vorbim uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
februarie 14, 2008 la 9:38 pm
negatio negare
ma scuzi.
piramida.
februarie 14, 2008 la 9:46 pm
notalent369
hahaahhahaahah….vezi ca te aude!
februarie 14, 2008 la 10:50 pm
raluca hritcu
simt că ai putea contura o poveste pornind de la un vis… să fie un 6 pe-acolo… și să fii și tu… și tom…și jerry…
februarie 14, 2008 la 10:55 pm
notalent369
tom si jerry sunt de nedespartit draga. cat despre vise….nimeni nu viseaza ca tine!!!!!!!!!!!! sau nimeni nu MA viseaza ca tine 😉
februarie 15, 2008 la 12:08 am
Dan
pe cand o poveste din alt oras …stiu si eu gen …Amsterdam?
februarie 15, 2008 la 5:12 am
fanitza
@dan
cred că după vara aceasta. 🙂
februarie 15, 2008 la 9:34 am
Mihai
ce cautai cu el daca nu il iubeai? .. e clar ca e din trecut, nu in prezent
februarie 15, 2008 la 10:20 am
notalent369
dane, sa vedem…ar cam merge 😀
povesti mihai…ce ti-e si cu povestile…cred ca ea spera sa fie dragoste..ai vazut doar, a incercat. il iubea dar fara pasiune…il iubea sec…
februarie 15, 2008 la 10:32 am
Mihai
toate iubirile ajung seci.
februarie 15, 2008 la 10:54 am
moi non plus
ma intreb, in ce punct lumea mai face distinctie intre poveste si realitate..
iar mihai, ai trait tu toate iubirile sa afirmi asta? hmm..daca tie nu ti s-a intamplat nu inseamna ca nu se poate, asa ca mai usor cu extinderile (nu peste tot folosesti extends ;))
februarie 15, 2008 la 11:12 am
Mihai
ai trait tu vreo iubire care nu s-a plafonat? stii tu ca focul nu se stinge?
filosofez si eu, daca va temeati ca nu fac diferenta… e doar o poveste pe episoade, episoade care sunt determinate de dispozitia scenaristei (bine ca se termina greva!)
februarie 15, 2008 la 11:32 am
moi non plus
contabilizezi la varsta asta mihai? eu nu m-am dat exemplu, dar teoria ta nu are si o demonstratie solida…sau te-ai apucat de statistica si nu stiam eu?
februarie 15, 2008 la 11:48 am
Mihai
ce demonstratie? eu vorbesc aiurea.
aprilie 21, 2008 la 5:27 pm
Cei doi si Parisul… « life in loops
[…] partea a doua […]