Ai observat vreodata ca atunci cand treci de adolescenta, vezi locurile copilariei prin ochii lui Gulliver? Ai observat cum toate intra la apa si toate par scoase din cartile cu povesti?

Asa vad eu orasul in care am crescut, Targu-Jiu. Acum cand merg sa-mi vizitez bunicii, toate imi par micsorate. Strazile le vad ingustate, blocurile mai joase… Vecinii care atunci imi apareau ca niste figuri impunatoare, acum sunt doar niste oameni amarati, apasati pe umeri de necazuri… Acum ferestrele nu mi se mai par atat de mari. Acum pot sa inchid si singura usa de la balcon. Acum am elucidat misterele rafturilor de sus din biblioteca si din sifonier. Acum nu ma mai uit la televizor stand sub masa din sufragerie…stau pe scaun! Acum nu imi mai e frica sa vin noaptea acasa, pe drumul de langa centrala. Acum leaganul „mare” nu mai reprezinta o provocare… Acum nu mai strig sub balcon „doamna Popescuuuu…Alexandra iese afara?”…o sun direct pe Alexandra si o intreb.

Nu numai cartierul meu, ci intreg orasul pare a fi din turta dulce… pare a fi de jucarie. Asa va fi mereu pentru mine…orasul copilariei si al copilarismelor.