Inveti la scoala, inca din clasele primare, ca orice compunere are introducere, cuprins si incheiere. Mai tarziu, descoperi ca aceleasi reguli se aplica si in viata. Inceput, cuprins si incheiere. O etapa e mai dificila decat alta, in functie de fiecare dintre noi, in functie de evenimentele prin care trecem.

Inceput

Inceputul e mereu mai sensibil. Chiar daca unii dintre voi va descurcati bine inca de la inceput, majoritatea e stangace. Sunt multe momente de pauza in discutii, multe momente in care iti vine sa te bagi cu capu sub masa si sa dispari. Inceputul unei relatii, de exemplu, e mereu dragut si cu cat avansezi in relatia respectiva, cu atat vrei mai tare sa retraiesti inceputul. La fel stau lucrurile si cu :  inceputul vacantei, inceputul batonului Mars, inceputul unei petreceri.

Cuprins

Perioada asta o trecem prea usor cu vederea, o neglijam. Desfasurarea actiunii, cum i se mai zice prin clasa a 3a, contine esentialul. Acum creste intensitatea sentimentelor intr-o relatie, creste pofta cu care musti din batonul de ciocolata…te distrezi tot mai tare la petrecere.

Incheiere

Finalul e trist mereu. Chiar daca e unul fericit, te intristeaza…de fapt, mai ales daca e unul fericit. Regreti ca timpul s-a scurs atat de repede, ca lucrurile sunt pe sfarsite… Relatia moare si amintirile iti ingreuneaza „incheierea”..ciocolata se termina si ea..ramai cu gustul dulce in gura, dar iti pare rau ca mai tarziu nu vei mai avea din ce musca…petrecerea se termina si ea o data cu venirea rasaritului… Oricum ai lua-o…incheierile de orice fel sunt triste.

Asa functioneaza lucrurile… Toate au un inceput plin de emotii, fluturasi, chicoteli si veselie…un cuprins pe care nu-l prea bagam in seama decat la final…cand regretam ca nu am savurat cuprinsul din plin. Fiecare faza, fiecare etapa, are farmecul ei. Nu as schimba nimic, pentru ca toate isi au rostul lor, exact asa cum sunt. Poate ar fi indicat totusi, sa incerc sa apreciez mai mult lucrurile, in timp ce se desfasoara. Da. Asta ar trebui sa fac.