Draga D,

Iti scriu aici, sperand ca mai citesti blogul meu, dupa ultima noastra discutie. Tocmai te-am vazut si nu ne-am vorbit absolut deloc, in decursul a 3,4 ore. Imi vine sa plang, cu toate ca stiu ca e o tampenie..cred ca sunt eu foarte emotiva de o jumatate de ora incoace. Filmul la care am fost m-a dat peste cap, apoi m-au mai rascolit niste chestii….si uite asa am ajuns sa tremur ca varga, scriindu-ti un post.

Ne-am certat complet aiurea…e una din certurile alea despre care nici nu-mi amintesc bine de unde au pornit. Probabil de la o neintelegere…Din moment ce e vorba de o discutie pe messenger,cu siguranta e o neintelegere…stii bine ca messengeru e „Distrugatorul de relatii”. Eram nervoasa cand mi-ai spus lucrurile alea..pentru ca eu nu le vad deloc asa..pentru ca nu sunt asa. Te inseli in privinta acestui subiect. Am rabufnit. Asta cred ca te-a deranjat…cum ti-am vorbit. Imi pare rau. Of, mi-am promis ca de data asta, din moment ce nu vad unde am gresit eu, nu voi face primul pas catre impacare. Stii bine ca nu pot sa stau suparata niciodata mult timp, pe nimeni, indiferent de ce imi face. As fi vrut sa ma tin tare de data asta. Dar de ce tocmai cu tine? Nu vreau tocmai cu tine sa am ambitii prostesti. Te iubesc. Si intr-o relatie ca a noastra, nu-si au locul ambitiile prostesti.

Am inceput postul asta cu lacrimi in ochi…inca imi vine sa plang si imi pare rau ca in timp ce eram cu tine in masina, mai devreme, nu te-am luat in brate. Asta as vrea sa fac in momentul asta! Tocmai am zambit…ma gandeam cum ai arata in timp ce citesti textul asta…cum ai zambi si tu cand ai vedea ca am pus prea multi sau prea putini „i” in unele cuvinte.

Hai…ne impacam?