Nu iti vine uneori sa urlii???? Sa te asezi in fund, cu genunchii stransi la piept…si cu capul plecat? Sa te podideasca plansul intr-atat de tare incat lacrimile nu ti-ar curge pe obraz…ci s-ar rostogolii cu viteza…ar fi intr-atat de grele…de mari..incat nu s-ar prelinge, ci s-ar izbi de tot ce ar gasi in caderea lor libera..maini, telefoane, podea…Ai simtii cum te dor toti muschii, cum te apasa durerea din cap si apare migrena…ai vrea sa spargi, sa trantesti, sa dobori, sa distrugi…

Cand iti trece…adica dupa ce ai facut toate astea…nu-i asa ca ti-ai simtii fata amortita…lacrimile ti-ar strange pielea pometilor si nu ti-ai da seama de asta decat atunci cand ai schita un zambet..un zambet provocat de spusele unui „el”..sau de gandul glumitelor cu „i’m done”..??