vielleicht_fuer_immer_by_emilly.jpg

Cand esti mica, visezi la un print, calare pe un cal alb..care apare in viata ta si o coloreaza. Vine printul. Now what?! Happily ever after?..Speri, evident. Te bucuri de tot ce tine de el, te bucuri de voi si de visele voastre. Dar ce te faci cand apar in peisaj surorile vitrege, zmeii si cotoroantele? Ce te faci cand apar personajele negative? Le ignori. Nu?! Iti vezi de fericirea ta si a lui, de cuvintele soptite, de zambetele talambe din momentele nepotrivite…si astepti. Ai rabdare. Pentru ca lucrurile mari, lucrurile importante si frumoase nu le poti grabi. Si din moment ce sunt asa dragute, de ce ai vrea sa le grabesti?…de ce sa nu te bucuri cat mai mult de ele si sa le prelungesti la infinit?!…

Incepusem sa ma gandesc azi, la treaba asta cu grabitul. Grabitul catre nimic, nimeni si niciunde. De ce ma grabesc atunci cand mananc o inghetata? De ce ma grabesc sa il sarut atunci cand se intrezareste autobuzul la orizont si stiu ca trebuie sa plec?…Pentru ca vreau sa SIMT clipele alea din plin, sunt nesatula si vreau sa ma lafai in momentele care ma bucura.

Poate ca uneori e mai frumos sa amani placerea asta…am auzit-o intr-un film, candva..”pleasure delayer”-cel care isi amana placerile…Singurul caz, de care sunt constienta, in care fac asa ceva…este cazul somnului. Poate sa fie foarte tarziu, eu sa fiu foarte obosita..si sa mai stau cateva minute, poate chiar o jumatate de ora, pentru ca somnul sa-mi fie si mai dulce cand voi pune capul pe perna.

Sa amani si sa savurezi?..sau sa te grabesti si sa te infrupti din tot ce-ti aduce bucurii?..That is the question!