nerd_by_.jpg 

Sunt surprinsa de cat de diferiti suntem unii de altii. Si lucrul asta il observ de cele mai multe ori, atunci cand vorbesc cu cineva despre relatii. Cu totii avem asteptari diferite de la partener. Majoritatea spun ca vor fidelitate, sinceritate, simtul umorului, comunicare…dar daca e sa stai cu mai multe persoane de vorba, in amanunt, despre subiectul „asteptari intr-o relatie”, s-ar putea sa ai parte de surprize. Asta pentru ca tindem cu totii sa fim la fel, in linii mari. Vrem sa ne conformam asteptarilor societatii, chiar daca asta nu e neaparat in conformitate cu propriile pareri. Dar pana la urma, ne dam arama pe fata…ne dam de gol si dovedim in cele din urma ca prea mult simt al umorului inseamna de fapt, de la un punct, imaturitate. Prea multa comunicare devinde cicaleala. Sinceritatea excesiva te impinge catre monotonie, plictiseala.

De exemplu, eu si prietenele mele, spunem ca vrem cam aceleasi calitati de la un tip. Vrem sa se imbrace intr-un anumit fel, vrem sa asculte aceeasi muzica pe care o ascultam noi, vrem sa fie inteligent, haios, sincer, masculin (nu macho, doar sa nu fie „tipa” din relatie…adica sa se victimizeze mereu-sunteti atatia pe lumea asta!!!!), romantic, spontan, original, etc. Dar daca e sa ma uit la iubitul uneia dintre amicele mele, pot spune nenumarate lucruri care ma deranjeaza la el si pe care eu una, nu le-as suporta. Unul e plangacios, altul e plictisitor, altul se imbraca ciudat, sau o alinta pe ea cu nume stupide.

Am observat pentru prima oara diferentele astea uitandu-ma la oamenii din jurul meu. M-am gasit in situatia in care incercam sa-i explic unei prietene ca e ok sa fii singura, fara prieten, din cand in cand. Ea nu stie ce inseamna asta pentru ca mereu a avut un prieten, chiar daca nu acelasi.  A trecut dintr-o relatie, in alta, necunoscand vreodata ce e singuratatea. E chiar ciudat sa aud un tip cum imi povesteste ca prietena il inseala, sau ca ii face crize cand el nu-i cumpara un telefon de 20 milioane. Poate mi se pare atat de dubios tocmai pentru ca imi e extrem de greu sa concep ca o fata ar putea sa fie atat de diferita de mine la capitolul „asteptari de la o relatie”. Si totusi se intampla.

Treaba asta ma intriga. Cred ca pana la urma se rezuma la definitia fericirii. Oare deep down, nu vrem cu totii acelasi lucru de la viata? Stiu ca multi braveaza, strigand sus si tare ca vor bani, masini, case de vacanta si calatorii in Hawaii….dar chiar asta sa fie adevarul?? Nu vrem toti sa fim iubiti? Nu vrem toti sa avem prietenii aproape?