Cand eram mica, eram prietena cu toata lumea. In clasa a 8a, in caietul cu amintiri, o prietena mi-a scris ca imi doreste pentru viitor sa raman neschimbata pentru ca ea nu cunoaste om cu atat de multi prieteni si nici un dusman, cum eram eu. Chiar asa era. Si eu nici macar nu imi dadeam seama la vremea respectiva cat de mult insemna asta cu adevarat.

 Azi, lucrurile nu mai stau chiar la fel. Mi-am dat seama ca nu mai pot fi prietena cu toata lumea din simplul motiv ca unii oameni chiar sunt la polul opus fata de mine. Exista oameni care ma plictisesc, pentru ca le ia 3 minute sa-si dea seama cum sa inceapa o propozitie….oameni care nu imi spun nimic interesant, oameni de la care nu am ce invata, oameni care poate ma trag in jos…cand eu de fapt caut oameni care sa ma ridice, care sa imi spuna lucruri noi, care sa imi arate unde gresesc, care sa ma provoace, sa imi puna intrebari, sa ma puna pe ganduri.

E adevarat ce se zice..ca prietenii adevarati ii numeri pe degetele de la o mana. Bine, eu poate am nevoie de ambele maini ca sa ii numar pe toti, asa ca ma simt incredibil de norocoasa. Stiu ca am prieteni care ma ajuta daca am nevoie, ma asculta cand vreau sa-mi spun of-ul, ma tin in brate cand vreau sa plang. Le multumesc. Nu as putea trai fara prieteni. Nici nu-mi pot imagina cat de seaca ar fii viata fara ei. Si imi place sa cred ca si eu sunt acolo pentru ei…ca le intorc serviciul, pentru ca prietenia nu e o strada cu sens unic…